Conform statisticilor, cea mai mare piatră la rinichi cântărea peste 1 kg și avea diametrul de 17 centimetri. Pacientul nu a înghițit o piatră de mărimea unei nuci de cocos. Pietrele la rinichi se formează în interiorul corpului, dar, din păcate, provoacă dureri atroce atunci când sunt eliminate din corp. Pietrele la rinichi sunt cristale solide care se pot forma în rinichi, uretere, vezică sau în uretră. Urina conține compuși care sunt alcătuiți din calciu, sodiu, potasiu, oxalați, acid uric și fosfat. Dacă nivelul acestor particule crește prea mult sau dacă urina devine prea acidă sau prea alcalină, aceste particule se adună la un loc și se cristalizează. Dacă nu ne ocupăm de problemă, cristalele vor crește treptat, în câteva săptămâni, luni sau chiar ani, formând o piatră detectabilă. Tipul de cristale care se formează cel mai frecvent este oxalatul de calciu și reprezintă aproximativ 80% din calculii renali. Pietre mai puțin frecvente se formează din fosfat de calciu sau acid uric. O categorie de pietre puțin diferită alcătuită din fosfat de amoniu și magneziu sau struvite, pot fi cauzate de infecțiile bacteriene. O altă categorie de pietre, întâlnite și mai rar, rezultă din tulburări genetice sau datorită unor medicamente. O piatră la rinichi poate trece neobservată până când începe să se miște. Când piatra circulă din rinichi spre ureter, marginile ascuțite zgârie pereții tractului urinar. Terminațiile nervoase din acel țesut transmit semnale de durere atroce către sistemul nervos. Aceste zgârieturi pot provoca sânge în urină. Pot fi însoțite de simptome precum greață, vomă sau senzația de arsură la urinare. Dacă piatra crește destul de mare încât să blocheze fluxul de urină, se poate crea o infecție, sau o scurgere în sens invers fapt care dăunează rinichilor. Majoritatea pietrelor la rinichi nu sunt așa de grave și nici nu necesită tratament invaziv. Formațiunile mai mici de 5 milimetri în diametru vor ieși, de obicei, singure din corp. Doctorul va recomanda adesea consumarea a mari cantități de apă pentru a accelera procesul, și, poate, niște analgezice. Dacă piatra e un pic mai mare, medicamentele alfa-blocante ajută la relaxarea mușchilor în ureter, astfel încât pietrele să iasă mai ușor. O altă medicație numită citrat de sodiu ajută la dizolvarea pietrelor, prin crearea unei urine mai puțin acide. Pentru pietrele de mărime medie, de până la 10 milimetri, o opțiune este de a le pulveriza cu un dispozitiv care emite unde sonore. Litotripsia extracorporeală cu undă de șoc folosește impulsuri de mare intensitate de energie ultrasonică țintită direct pe piatră. Impulsurile creează vibrații chiar în interiorul pietrei și mici bule de aer se izbesc de acesta. Aceste forțe combinate strivesc piatra în bucățele mici care pot să iasă din corp cu mai mare ușurință. Însă distrugerea pietrei cu sunete nu e suficientă dacă piatra e prea mare. Uneori, e nevoie de tratamente mai invazive. Un tub rigid numit stent poate fi introdus în ureter pentru a-l lărgi. Fibre optice pot distribui impulsuri laser pentru a sfărâma piatra. Pietrele mai pot fi îndepărtate chirurgical, printr-o incizie în spatele pacientului. Dar cum am putea, oare, evita formarea calculilor renali? Pentru oamenii predispuși, doctorul le poate recomanda să bea multă apă, care dizolvă oxalatul de calciu și alți compuși care, în final, se pot transforma în calculi dureroși. Mâncăruri precum cartofii prăjiți, spanacul, rubarba și sfecla conțin mult oxalat, iar doctorii ar putea recomanda consumul limitat. Deși calculul adesea conține calciu, calciul aflat în mâncăruri și băuturi poate ajuta să lege oxalatul în tractul digestiv înainte ca acesta să fie absorbit și să ajungă la rinichi. Dacă vi se formează o piatră la rinichi, nu sunteți singuri. Statisticile arată că ratele sunt în creștere, însă recordul acela probabil nu va fi atins prea curând.