Jenni Chang: Când le-am spus 
părinților că sunt gay,

primul lucru pe care mi l-au spus a fost:

„Te ducem înapoi în Taiwan.”

(Râsete)

După părerea lor, America era de vină
pentru orientarea mea sexuală.

Occidentul mă otrăvise cu idei deviante

și dacă părinții mei
nu ar fi părăsit Taiwanul niciodată

toate acestea nu s-ar fi întâmplat
singurei lor fiice.

Sincer, m-am întrebat dacă au dreptate.

Desigur, există homosexuali în Asia,

la fel cum există homosexuali 
în toate părțile lumii.

Dar este ideea de a trăi o „altă” viață:

„Sunt homosexual, acesta este soțul meu 
și suntem mândri de viața noastră”

e un fel de idee occidentală?

Dacă aș fi crescut în Taiwan 
sau în orice loc din afara Occidentului,

aș fi găsit modele de oameni LGBT 
fericiți și înfloritori?

Lisa Dazols: Am avut noțiuni similare.

Ca asistent social HIV în San Francisco,

am cunoscut mulți imigranți homosexuali.

Mi-au spus poveștile lor 
de persecuție în țările de origine,

doar pentru că sunt homosexuali,

și motivele pentru care au fugit în SUA.

Am văzut cum asta i-a doborât.

După ce am făcut 10 ani
acest tip de muncă,

aveam nevoie de povești 
mai bune pentru mine.

Știam că lumea 
este departe de a fi perfectă,

dar cu siguranță nu toate poveștile 
homosexualilor erau tragice.

JC: Deci, ca cuplu, aveam nevoie 
de povești pline de speranță.

Așa că am pornit 
într-o călătorie prin lume

să căutăm oamenii pe care i-am numit 
în cele din urmă „super-homosexuali.”

(Râsete)

Acestea ar fi persoanele LGBT

care fac ceva extraordinar în lume.

Sunt curajoși, rezistenți,

și mai ales, mândri de cine sunt.

Ei ar fi genul de persoană
la care care aspir să devin.

Planul nostru era să împărtășim lumii
poveștile lor prin film.

LD: Însă exista o singură problemă.

Aveam zero experiență 
în pe teren și în realizarea filmelor.

(Râsete)

Nici nu știam unde să găsim
super-homosexuali,

așa că a trebuit să avem încredere 
că vom descoperi totul pe parcurs.

Așadar, am ales 15 țări din Asia, 
Africa și America de Sud,

țări din afara Occidentului, 
care variau în privința drepturilor LGBT.

Am cumpărat o cameră video,

am comandat o carte 
despre cum se face un documentar...

(Râsete)

Puteți învăța multe în aceste zile,

și am pornit într-o călătorie 
în jurul lumii.

JC: Una dintre primele țări 
în care am călătorit a fost Nepalul.

În ciuda sărăciei răspândite, 
a unui război civil de aproape zece ani,

și acum, recent, 
a unui cutremur devastator,

Nepalul a făcut progrese semnificative 
în lupta pentru egalitate.

Una dintre figurile cheie 
ale mișcării este Bhumika Shrestha.

O femeie transsexuală frumoasă, vibrantă,

Bhumika a trebuit să depășească 
exmatricularea din școală

și încarcerarea, 
din cauza orientării sale sexuale.

Dar, în 2007, Bhumika și organizația 
pentru drepturile LGBT din Nepal

a solicitat cu succes 
Curții Supreme din Nepal

protecția împotriva discriminării LGBT.

Iat-o pe Bhumika:

(Video) BS: Cu ce mă mândresc
cel mai mult?

Sunt o persoană transsexuală.

Sunt foarte mândră de viața mea.

Pe 21 decembrie 2007,

instanța supremă 
a hotărât ca guvernul din Nepal

să dea cărți de identitate transsexualilor

și a aprobat căsătoria 
între persoanele de același sex.

LD: Pot aprecia încrederea lui Bhumika.

Ceva atât de simplu 
precum utilizarea unei toalete publice

poate fi o provocare uriașă 
atunci când nu vă încadrați

în așteptările sexuale stricte 
ale oamenilor.

Călătorind prin Asia,

mai degrabă speriam femeile 
în toaletele publice.

Nu erau obișnuite 
să vadă pe cineva ca mine.

A trebuit să vin cu o strategie, 
pentru a putea face pipi în pace.

(Râsete)

Deci, când intram într-o toaletă,

îmi ridicam pieptul 
pentru a-mi arăta părțile femeiești,

și încercam să fiu
cât mai puțin amenințătoare.

Întinzându-mi mâinile și spunând: „Bună”,

doar pentru ca oamenii 
să-mi audă vocea feminină.

Toate acestea devin destul de epuizante,
dar asta sunt eu.

Nu pot fi altceva.

JC: După Nepal, am călătorit în India.

Pe de o parte, 
India este o societate hindusă,

fără o tradiție homofobă.

Pe de altă parte, este și o societate 
cu un sistem profund patriarhal,

care respinge orice lucru 
care amenință ordinea bărbat-femeie.

Când am vorbit cu activiști,

ne-au spus că împuternicirea 
începe prin asigurarea egalității sexuale,

acolo unde statutul femeii 
este stabilit în societate.

Și în acest fel, statutul celor LGBT 
poate fi și el afirmat.

LD: Acolo l-am întâlnit 
pe prințul Manvendra.

El este primul prinț homosexual 
public afirmat din lume.

Prințul Manvendra a fost 
la „Oprah Winfrey Show,”

foarte internațional.

Părinții lui l-au respins

și l-au acuzat că aduce 
o mare rușine familiei regale.

Am stat cu prințul Manvendra

și am vorbit cu el despre motivul 
pentru care a decis să iasă în public.

Iată-l aici:

(Video) Prințul Manvendra: 
Am simțit că este foarte necesar

pentru a rupe această stigmatizare 
și discriminare ce există în societate.

Asta m-a instigat să ies în public
și să vorbesc despre mine.

Fie că suntem homosexuali, lesbiene,
transsexuali, bisexuali

sau din orice minoritate sexuală provenim,

cu toții trebuie să ne unim 
și să luptăm pentru drepturile noastre.

Drepturile homosexualilor 
nu pot fi câștigate în sălile de judecată,

ci în inimile și în mințile oamenilor.

JC: În timp ce eram la coafor,

femeia care îmi tundea părul m-a întrebat:

„Ai un soț?”

Aceasta e o întrebare dificilă

care mi-a fost adresată 
de mulți localnici în timpul călătoriei.

Când i-am explicat
că sunt cu o femeie în locul unui bărbat,

ea a fost neîncrezătoare,

și mi-a pus o mulțime de întrebări 
despre reacțiile părinților mei

și dacă eram tristă că nu voi mai fi 
niciodată capabilă să am copii.

I-am spus că nu există limite 
în viața mea

și că Lisa și cu mine 
intenționăm să avem o familie într-o zi.

Femeia asta era gata să mă catalogheze

ca pe o altă occidentală nebună.

Nu-și putea imagina 
că un astfel de fenomen

s-ar putea întâmpla în propria ei țară.

Asta până când i-am arătat fotografiile 
super-homosexualilor

pe care i-am intervievat în India.

Ea l-a recunoscut pe prințul 
Manvendra de la televizor

și în curând aveam un public
din alte coafeze

interesate să mă întâlnească.

(Râsete)

Și în acea după-amiaza obișnuită,

am avut șansa să prezint
unui întreg salon de înfrumusețare

schimbările sociale 
care se întâmplau în propria lor țară.

LD: Din India 
am călătorit în Africa de Est,

o regiune cunoscută pentru intoleranța
față de persoanele LGBT.

În Kenya, 89 la sută dintre persoanele 
care pleacă din familiile lor

sunt renegate.

Actele homosexuale sunt incriminate 
și pot duce la încarcerare.

În Kenya, l-am întâlnit 
pe convingătorul David Kuria.

David avea misiunea uriașă 
de a munci pentru săraci

și de a-și îmbunătăți propriul guvern.

Așa că a decis să candideze pentru senat.

El a devenit primul candidat
politic homosexual din Kenya.

David a vrut să-și conducă campania 
fără a nega cine era cu adevărat.

Dar eram îngrijorați pentru siguranța lui

pentru că a început să primească 
amenințări cu moartea.

(Video) David Kuria: 
Atunci, m-am speriat foarte tare

pentru că de fapt cereau să fiu omorât.

Și, da,

există unii oameni care o fac

și simt că își îndeplinesc 
o obligație religioasă.

JC: David nu s-a rușinat
de identitatea sa.

Chiar și în fața amenințărilor,

a rămas autentic.

LD: La capătul opus al spectrului 
se află Argentina.

Argentina este țara în care 92% 
din populație este catolică.

Totuși, Argentina are legi LGBT 
care sunt mai progresive

decât aici, în SUA.

În 2010, Argentina a devenit 
prima țară din America Latină

și a 10-a din lume 
care a adoptat egalitatea căsătoriei.

Acolo am cunoscut-o pe María Rachid.

María a fost forța motrice 
din spatele acelei mișcări.

María Rachid (spaniolă):
Întotdeauna spun că în realitate,

efectele egalității în căsătorie

nu sunt doar pentru cuplurile
care se căsătoresc.

Sunt pentru mulți oameni care,
chiar dacă nu se vor căsători vreodată,

vor fi percepuți diferit de colegii lor,

de familiile și vecinii lor,

din mesajul statului național 
asupra egalității.

Mă simt foarte mândră de Argentina

pentru că astăzi Argentina 
este un model de egalitate.

Și sper că în curând

întreaga lume va avea aceleași drepturi.

JC: Când am vizitat
ținuturile mele strămoșești,

mi-aș fi dorit să le arăt 
părinților mei ce am găsit acolo.

Pentru că iată pe cine am întâlnit:

(Video) Unu, doi, trei.
Bine ați venit în Shanghai!

(Râsete) (Aplauze)

O întreagă comunitate LGBT
de chinezi tineri, frumoși.

Sigur că au avut luptele lor.

Dar le-au încheiat.

În Shanghai am avut șansa să vorbesc 
cu un grup local de lesbiene

și să le spun povestea noastră 
în mandarina mea stâlcită.

În Taipei, de fiecare dată 
când urcam în metrou,

vedeam încă un cuplu de lesbiene 
ținându-se de mână.

Și am aflat că cel mai mare 
eveniment LGBT din Asia

se întâmplă la doar câteva blocuri 
de locul în care locuiesc bunicii mei.

Dacă părinții mei ar fi știut...

LD: Până când am terminat călătoria 
nu-tocmai-normală în jurul lumii...

(Râsete)

am parcurs 80.000 de kilometri

și am înregistrat 
120 de ore de filmare video.

Am călătorit în 15 țări

și am intervievat 
50 de super-homosexuali.

Se pare că nu a fost 
deloc greu să-i găsim.

JC: Da, există încă tragedii
care se întâmplă

pe drumul greoi către egalitate.

Să nu uităm că în prezent 75 de țări
incriminează homosexualitatea.

Există însă și povești 
de speranță și curaj

în fiecare colț al lumii.

Ceea ce am înțeles în cele din urmă
din călătoria noastră

este că egalitatea 
nu e o invenție occidentală.

LD: Unul dintre factorii cheie în această
mișcare a egalității este impulsul,

impulsul prin care tot mai mulți oameni
își îmbrățișează pe deplin identitatea,

și folosesc orice oportunități

ca să-și schimbe partea lor de lume,

și impulsul ca tot mai multe țări

să găsească modele de egalitate între ele.

Când Nepalul a fost protejat 
împotriva discriminării LGBT,

India a forțat și mai mult.

Când Argentina a îmbrățișat 
egalitatea căsătoriei,

Uruguay și Brazilia au urmat-o.

Când Irlanda a spus da pentru egalitate...

(Aplauze)

lumea a încetat să mai observe.

Când Curtea Supremă a SUA 
face o declarație lumii

de care putem fi cu toții mândri.

(Aplauze)

JC: Când am analizat materialele,

ne-am dat seama
că urmăream o poveste de dragoste.

Nu a fost povestea de dragoste 
așteptată de mine,

ci a fost una cu mai multă libertate, 
aventură și dragoste

decât mi-aș fi putut imagina vreodată.

La un an după ce ne-am întors
din călătoria noastră,

egalitatea căsătoriei 
a ajuns și în California.

Și până la urmă, credem noi, 
iubirea va câștiga.

(Video) Prin puterea 
care îmi este atribuită,

de statul California

și de Dumnezeu Atotputernic,

vă declar soți pe viață.

Vă puteți săruta.

(Aplauze)