De-a lungul istoriei omenirii,
trei cuvinte i-au făcut pe poeți
să se-aplece asupra paginii goale,
pe filosofi i-au trimis în Agora,
iar pe căutători la oracol:
„Cine sunt eu?”
De la vechiul aforism grecesc
gravat pe Templul lui Apollo,
„Cunoaște-te pe tine însuți”,
până la imnul rock al celor de la The Who,
„Cine ești tu?”,
filosofi, psihologi, academicieni,
oameni de știință, artiști,
teologi și politicieni
au tratat cu toții tema identității.
Ipotezele lor sunt foarte variate,
fără să se fi ajuns la un consens.
Sunt inteligenți, creativi,
ce e atât de greu să găsească
răspunsul bun?
O provocare e dată
de conceptul complex
al persistenței identității.
La care „tu” se referă „cine”?
Persoana care ești astăzi?
Cea de acum cinci ani?
Cine vei fi peste 50 de ani?
Și când e „sunt”?
Săptămâna asta?
Astăzi?
Ora aceasta?
Secunda aceasta?
Care parte a ta este „eu”?
Ești corpul tău fizic?
Gândurile și sentimentele tale?
Acțiunile tale?
E dificil să navighezi
în aceste ape tulburi ale logicii abstacte
și e probabil potrivit că,
pentru a-i demonstra complexitatea,
istoricul grec Plutarh a folosit
povestea unei corăbii.
Ce mai faci „eu”?
Povestea spune că Tezeu,
miticul rege fondator al Atenei,
a ucis de unul singur
Minotaurul din Creta,
apoi s-a întors acasă pe o corabie.
Pentru a cinsti această faptă eroică,
atenienii i-au ținut corabia în port
timp de 1000 de ani,
și i-au reconstituit călătoria
în fiecare an.
Oridecâteori o parte a corabiei
era uzată sau stricată,
era înlocuită cu o piesă identică
din același material
până ce, la un moment dat,
nu au mai rămas părți originale.
Plutarh a scris că
Corabia a lui Tezeu
era un exemplu al paradoxului filosofic
ce trata persistența identității.
Cum se poate ca fiecare parte din ceva
să fie înlocuită
și totuși acel ceva să rămână același?
Să ne imaginăm că avem două corăbii:
corabia pe care Tezeu a andocat-o
în Atena, corabia A,
și cea pe care au navigat atenienii
1000 de ani mai târziu, corabia B.
Foarte simplu, întrebarea noastră e asta:
A e egal cu B?
Unii ar spune că timp de 1000 de ani
a existat o singură corabie a lui Tezeu,
și pentru că schimbările
au fost făcute treptat,
nu a încetat nicio clipă
să fie legendara corabie.
Deși nu au nici o parte în comun,
cele două corăbii sunt identice numeric,
însemnând unul și același lucru,
așadar A egal B.
Totuși, alții ar susține că Tezeu
nu a pus niciodată piciorul pe corabia B,
iar prezența sa pe corabie
e o proprietate calitativă esențială
a Corabiei lui Tezeu.
Nu poate supraviețui fără el.
Așadar, deși cele două corăbii
sunt numeric identice,
ele nu sunt identice calitativ.
Prin urmare, A nu e egal cu B.
Dar ce se întâmplă în cazul
acestei întorsături?
Ce ar fi dacă fiecare bucată din corabia
originală ar fi scoasă,
iar cineva le-ar strânge și ar reconstrui
corabia originală în întregime?
Când ar fi gata, ar exista
două corăbii fizice:
cea care a fost andocată în Atena,
și cea din curtea din spate a cuiva.
Fiecare ar putea pretinde că
are Corabia lui Tezeu,
dar doar una ar fi acea corabie în sine.
Care ar fi asta,
și, mai important,
ce legătură are asta cu voi?
Precum Corabia lui Tezeu,
sunteți o colecție de părți
care se schimbă mereu:
corpul fizic, mintea, emoțiile,
circumstanțele, chiar și bizareriile,
mereu în schimbare și totuși,
într-un fel uimitor și uneori ilogic,
rămâneți aceiași.
Asta e una dintre cauzele complexității
întrebării „Cine sunt eu?”.
Pentru a răspunde la ea,
la fel ca multe minți strălucite
înaintea ta,
trebuie să vrei să te scufunzi în oceanul
fără fund al paradoxului filosofic.
Sau ai putea doar să răspunzi:
„Sunt un erou legendar ce duce o corabie
puternică într-o călătorie epică.”
Și asta ar putea să meargă.