Ridicaţi mâna
dacă recunoașteți cel puţin
o persoană de pe ecran.
Uau, aproape toată sala!
Într-adevăr, sunt foarte cunoscuţi
în domeniile lor.
Ştiţi ce au cu toţii în comun?
Toţi au murit din cauza
cancerului pancreatic.
Deși sunt povești extrem de triste,
aceste povești personale
ne-au ajutat să atragem atenția
asupra gradului de mortalitate
al acestei boli.
A devenit a treia cauză a deceselor
cauzate de cancer
şi doar 8% din pacienţi
supravieţuiesc mai mult de 5 ani.
Este un număr foarte mic,
mai ales dacă îl comparăm
cu cancerul la sân,
unde rata de supravieţuire este
de aproape 90%.
Aşadar, nu ne mai surprinde faptul că
a fi diagnosticat cu cancer pancreatic
înseamnă să accepţi
o condamnare la moarte aproape sigură.
Şocant, totuşi, este faptul că
în ultimii 40 de ani,
acest număr nu s-a schimbat deloc,
în timp ce multe progrese
au fost realizate
pentru celelalte tipuri de tumori.
Cum putem crește eficiența
tratamentului împotriva cancerului?
În calitate de antreprenor biomedical,
îmi place să lucrez la probleme
care par imposibile,
să le înţeleg limitele
şi să încerc să găsesc
soluţii noi, inovative,
care pot schimba rezultatul final.
Prima veste proastă în legătură
cu cancerul pancreatic
este că pancreasul se află
în mijlocul abdomenului, la propriu.
E reprezentat pe ecran cu portocaliu.
Dar aproape că nu-l vezi
până nu îndepărtezi toate
celelalte organe din faţă.
Este, de asemenea, înconjurat
de multe alte organe vitale,
precum ficatul, stomacul, canalul biliar.
Capacitatea tumorii de a creşte
în aceste organe
este motivul pentru care
cancerul pancreatic
e una din cele mai dureroase
tipuri de tumori.
Localizarea greu accesibilă
îi împiedică pe doctori
să o îndepărteze chirurgical,
cum se procedează în cazul
cancerului de sân, de exemplu.
Toate acestea fac chemoterapia
să fie singura opţiune
pentru un pacient cu cancer pancreatic.
Asta ne aduce la următoarea veste proastă:
tumorile cancerului pancreatic
au foarte puţine vase de sânge.
De ce-ar trebui să ne preocupe
vasul de sânge al unei tumori?
Să ne gândim un moment
cum funcţionează chemoterapia.
Medicamentul este injectat în venă
şi navighează prin corp
până când ajunge la locul tumorii.
E ca şi condusul pe o autostradă,
încercând să ajungi la destinaţie.
Dar dacă pe autostradă nu există
o ieşire către destinaţia ta?
Nu vei ajunge niciodată acolo.
Asta e exact aceeaşi problemă
pentru chemoterapie
şi cancerul pancreatic.
Medicamentele navighează
prin tot corpul tău.
Vor ajunge la organele sănătoase,
având un efect toxic ridicat
asupra pacientului în ansamblu,
dar foarte puţin va ajunge la tumoare.
Prin urmare, eficacitatea este
foarte limitată.
Mi se pare contrar raţiunii
să tratezi întregul corp
pentru a ţinti un anumit organ.
Totuşi, în ultimii 40 de ani,
s-au făcut cercetări şi eforturi
cu fonduri substanţiale
pentru găsirea de noi medicamente potente
care să trateze cancerul pancreatic,
dar nu s-a făcut nimic
pentru a le schimba posologia.
Acum, după două veşti proaste,
am și-o veste bună, sper!
Cu un colaborator de la MIT
şi Spitalul General Massachusetts
din Boston,
am revoluţionat modul
în care tratăm cancerul
transformând în realitate
transportul localizat al medicamentului.
Practic, te paraşutăm
exact la destinaţie,
astfel încât nu mai trebuie
să parcurgi toată autostrada.
Am încorporat medicamentul
în dispozitive care arată ca acesta.
Sunt suficient de flexibile
încât să poată fi pliate
pentru a încăpea în cateter,
iar doctorul le poate insera
direct pe tumoare
printr-o intervenție minim invazivă.
Sunt însă și suficient de solide
încât, odată poziționate pe tumoare,
vor acționa ca o colivie.
Vor împiedica efectiv tumoarea
să pătrundă în alte organe,
controlând metastazele.
Dispozitivele sunt și biodegradabile.
Odată pătrunse în organism,
încep să se dizolve,
livrând medicamentul local,
uşor şi mai eficient
decât în cazul tratamentelor actuale
asupra întregului corp.
În studiul pre-clinic, am demonstrat
că această abordare localizată
poate îmbunătăţi de 12 ori
răspunsul la tratament.
Așadar, am luat un medicament
deja cunoscut
şi doar prin dirijarea lui localizată,
acolo unde e cea mai mare nevoie de el,
am obţinut un răspuns
de 12 ori mai puternic,
reducând efectul toxic sistemic.
Lucrăm încontinuu pentru a duce
această tehnologie la nivelul următor.
Finalizăm testarea pre-clinică
şi modelul animal necesar înainte
de a cere acordul celor de la FDA
pentru studii clinice.
În prezent, majoritatea pacienţilor
vor muri din cauza cancerului pancreatic.
Sperăm că într-o zi,
le vom putea reduce durerea,
mări speranţa de viaţă
şi poate vom reuși
să facem din cancerul pancreatic
o boală vindecabilă.
Reconsiderând modul în care
livrăm medicamentul,
nu numai că-l facem mai puternic
şi mai puţin toxic,
dar, de asemenea, permitem
găsirea unor soluţii noi, inovative,
pentru majoritatea celorlalte
probleme imposibile
ale pacienţilor care suferă
de cancer pancreatic și nu numai.
Mulţumesc foarte mult.
(Aplauze)