În ultimele luni,
am călătorit săptămâni la rând
cu un singur bagaj de haine.
Într-o zi, am fost invitată
la un eveniment important
şi voiam să port ceva
special şi nou pentru asta.
M-am uitat în bagaj
şi nu am găsit nimic de purtat.
Am avut noroc să mă aflu
la conferinţa de tehnologie în acea zi
şi aveam acces la imprimante 3D.
Am proiectat repede
o fustă pe calculator
şi am încărcat fişierul pe imprimantă.
Am printat piesele noaptea.
Dimineaţă, am luat toate piesele,
le-am asamblat în camera de hotel
şi am obţinut fusta
pe care o port chiar acum.
(Aplauze)
Nu era prima dată
când am printat haine.
Pentru colecţia principală
de la şcoala de modă şi design,
am decis să încerc să printez de acasă
o întreagă colecţie de haine 3D.
Problema era că nu ştiam multe
despre printarea 3D
şi aveam doar nouă luni să văd
cum voi printa cinci outfit-uri moderne.
Întotdeauna am fost mai creativă
când am lucrat de acasă.
Mi-a plăcut să experimentez materiale noi
și am încercat mereu
să dezvolt noi tehnici
în a crea țesături unice
pentru proiectele mele de modă.
Îmi plăcea să merg la fabrici vechi
și la magazine ciudate,
să caut resturi de prafuri neobișnuite
și materiale ciudate,
să le iau acasă pentru a experimenta.
După cum vă dați seama,
colegilor de apartament nu le plăcea.
(Râsete)
Așa că am trecut mai departe
la lucrul cu mașini mari,
care nu aveau loc în sufragerie.
Iubesc munca exactă
şi diversă pe care o fac
cu tot felul de tehnologii din modă,
ca maşinile de tricotat,
de decupat cu laser sau printat mătase.
Într-o vară, am venit la New York
pentru un internship
la o casă de modă din Chinatown.
Am lucrat la două rochii incredibile,
printate 3D.
Erau minunate,
după cum puteţi vedea.
Dar am avut câteva probleme cu ele.
Erau făcut dintr-un plastic tare.
De aceea erau foarte casante.
Modelele nu putea să se așeze
şi s-au zgâriat din cauza
plasticului de sub braţ.
Cu printatul 3D, designerii
aveau multă libertate
de a face ca rochiile să arate
exact cum îşi doreau,
dar depindeau încă
de printere industriale mari şi scumpe
aflate în laboratoare
departe de studioul lor.
Mai târziu, o prietenă mi-a dăruit
un colier 3D
printat cu o imprimantă acasă.
Ştiam că aceste imprimante
sunt mai ieftine
şi mai accesibile
decât cele utilizate în internship.
M-am uitat la colier
şi m-am gândit:
„Dacă pot printa un colier de acasă,
de ce nu mi-aş printa hainele tot acasă?”
Îmi plăcea ideea de a nu fi nevoită
să merg la cumpărături
să cumpăr materialele
pe care alţii aleg să le vândă.
Aş putea să le proiectez
şi să le printez direct de acasă.
Am găsit un mic centru
unde am învăţat tot ce ştiu
despre printare 3D.
Imediat mi-au dat cheia de la laborator
pentru a putea experimenta noaptea,
în fiecare noapte.
Provocarea era să găsesc
filamentul potrivit pentru a printa haine.
Ce este filamentul?
Este materialul folosit
la alimentarea impimantei.
Am petrecut în jur de o lună
experimentând cu PLA,
un material dur şi casant, care zgârie.
Am făcut progrese
când am descoperit Filaflex,
un nou tip de filament.
Este dur, dar foarte flexibil.
Cu acesta, am reuşit să printez
primul obiect de vestimentaţie,
jacheta roşie
care avea cuvântul „Liberté” --
„libertate” în franceză --
inscripţionat pe ea.
Am ales acest cuvânt deoarece
mă simţeam puternică și liberă
căci puteam să proiectez
haine de acasă
şi să le printez singură.
Această jachetă
chiar se poate descărca uşor,
iar cuvântul se poate schimba
cu altceva.
De exemplu, cu propriul nume
sau cel al iubitului.
(Râsete)
Plăcile imprimantei sunt mici,
aşa că a trebuit să pun piesele
cap la cap, ca la puzzle.
Şi am vrut să rezolv o altă provocare.
Voiam să printez țesături
pe care să le folosesc
ca pe materialale obișnuite.
Atunci am găsit o resursă
a unui arhitect care a proiectat
un model ce îmi place.
Cu acela am reușit să printez
o țesătură frumoasă
pe care am folosit-o
ca pe un material obișnuit.
Seamănă puțin cu dantela.
Am luat acea resursă și am modificat-o,
m-am jucat cu ea,
am făcut mai multe versiuni din ea.
Am avut nevoie de încă 1500 de ore
pentru a termina de printat colecția.
Am cumpărat șase printere
pentru acasă și am printat zilnic.
Este efectiv un proces foarte lent,
dar să ne amintim că și internetul
era foarte lent acum 20 de ani.
Deci și printatul 3D va deveni mai rapid
și în scurt timp veți putea printa
un tricou la voi acasă
în doar câteva ore sau chiar minute.
Ați vrea să vedeți cum arată?
Publicul: Da!
(Aplauze)
Danit Peleg: Rebecca poartă
unul dintre cele cinci costume ale mele.
Am printat acasă
aproape tot ce poartă aici.
Chiar și pantofii sunt printați.
Publicul: Wow!
Publicul: Super!
(Aplauze)
Danit Peleg: Mulțumesc, Rebecca.
(Către public) Vă mulțumesc!
Cred că în viitor
materialele vor evolua,
vor arăta și se vor simți
ca materialele pe care le știm azi,
ca bumbacul sau mătasea.
Imaginați-vă haine personalizate
care sunt fix pe măsurile voastre.
Muzica era cândva ceva foarte fizic.
Trebuia să mergem la magazin
să cumpărăm CD-uri,
dar acum putem descărca muzică --
muzică digitală --
direct pe telefon.
Și moda este un lucru foarte fizic.
Mă întreb cum va arăta lumea
când și hainele vor deveni digitale
cum este această fustă.
Vă mulțumesc mult!
(Aplauze)
[Mulțumesc]
(Aplauze)