Zburând prin noapte, veghez asupra acestei lumi, ca un paznic tăcut, un vigilent paznic, un cavaler negru, eu sunt... Bine, poate nu sunt tocmai Batman. Sunt doar un liliac. Dar ca și Batman, sunt de multe ori neînțeles. Oamenii mă cred înfricoșător, ciudat și periculos. Însă dacă mi-ar cunoaște povestea, aș fi aclamat precum un erou. Când oamenii se gândesc la lilieci, mulți își închipuie vampiri care vor să le sugă sângele. De fapt, din cele peste 1 200 specii de lilieci, doar 3 sunt lilieci-vampiri. Din cele 3 specii, doar una preferă sângele mamiferelor, dar chiar și aceștia se hrănesc predominant pe seama cornutelor. Nu pare a fi mare lucru, dar în realitate liliecii-vampir pot fi de un mare folos oamenilor. Unul dintre compușii chimici găsiți în saliva de liliac, desmoteplaza, ajută la descompunerea cheagurilor de sânge, și e testat de convalescenții unui accident vascular cerebral. Din restul de 1 000+ specii de lilieci, aproape 70% sunt insectivore. Aceștia îi țin sub control pe adevărații vampiri: țânțarii, ale căror înțepături nu sunt doar neplăcute, ci răspândesc şi boli, ca virusul West Nile. Un singur liliac maron de talie mică poate mânca 1000 de insecte pe oră, iar o colonie de lilieci mexicani cu coadă liberă pot mânca mai multe tone de molii într-o singură noapte. Doar în Statele Unite, valoarea estimată a liliecilor în menținerea dăunătorilor sub control, e de 3.7 miliarde de dolari economisiţi de fermieri şi sunt un beneficiu pentru consumatorii produselor cultivate de ei. Liliecii de fructe, supranumiți frugivori, datorită taliei mari, sunt importanți pentru rolul în polenizarea plantelor. Deplasându-se printre flori, în timp ce se hrănesc cu nectar și fructe, ei cară polenul și semințele necesare reproducerii plantelor. În Asia de Sud-Est, spre exemplu, liliacul de nectar de peșteră este singurul polenizator al fructului durian. Alți lilieci polenizează piersici, banane şi agavele din care se face tequila. Fără ei, multe plante nu ar putea produce fructele savuroase care ne plac. Eroi ai ecosistemului, liliecii au propria lor „bandă de utilitate." Liliecii au inspirat proiectarea roboților zburători și chiar a unui avion de spionaj cu consum eficient de energie, fiind singurele mamifere capabile de zbor susținut. Ecolocația, un tip de sonar biologic, e folosită de lilieci pentru orientare și localizare a prăzii în întuneric. În ciuda falsei concepții că liliecii sunt orbi, toate speciilede lilieci au simțul văzului. Unele au ochi mari ce le permit să vadă mai bine la lumină slabă. Mulți se tem că liliecii îi vor îmbolnăvi, deoarece liliecii, ca și alte animale, sunt purtători de boli, cum ar fi rabia, în realitate, mai puțin de 0.5% dintre lilieci sunt purtători ai acestui virus. E ca şi cum ai da cu banul şi ar cădea pe aceeaşi faţă de 8 ori consecutiv. Impresia că liliecii sunt des purtători, s-ar putea datora faptului că liliecii bolnavi, pot avea un comportament neobișnuit, zburând ziua sau nu pot zbura, şi de asta sunt mai des întâlniți de oameni. Un bun mod de protecţie înseamnă să protejezi şi liliecii, să-i menții sănătoși, să le protejezi habitatele și să reduci riscul lor de a transmite boli. În America de Nord, liliecii sunt amenințați de o boală devastatoare numită sindromul nasului alb. Această infecție micotică îi face să se trezească iarna din hibernare. Pentru că nu găsesc hrană, consumă multă energie şi ajung să moară de foame. Sindromul nasului alb a exterminat peșteri întregi de lilieci, având o rată de mortalitate de peste 90%. Schimbarea climatică și distrugerea habitatului sunt și ele amenințări grave pentru populațiile de lilieci. Spre exemplu, în ianuarie 2007, un val de căldură record din Australia a cauzat moartea a peste 100 000 de lilieci, din cauza căldurii. Unii oameni vor doar să vadă lumea arzând, iar liliecii de pretutindeni sunt amenințați cu distrugerea locurilor pe care le numim „acasă”, incluzând mlaștinile de mangrove, pădurile seculare, și, desigur, peșterile de lilieci. Chiar dacă sunt eroul acestei povești, am nevoie de salvare. Acum că știți adevărata poveste despre noi, liliecii, puteți învăța cum să protejați aceste animale eroice. Instalaţi colivii speciale pentru lilieci, – e unul din cele mai simple moduri de a le oferi adăpost. Descurajați utilizarea insecticidelor, ce pot face rău liliecilor când încercăm să ne hrănim cu insectele de care vreţi să scăpaţi. Evitați să intrați în peșterile unde ați putea deranja liliecii ce hibernează, și întotdeauna dezinfectați echipamentul după ce ați părăsit peștera. Dacă aveți lilieci nedoriți în pod sau în șopron, contactați autoritățile locale ce ne vor muta cu grijă. Iar dacă întâlniți un liliac, nu încercați să vă ocupați de el, ci chemați Controlul Animalelor. Poate Batman dorește să-și păstreze identitatea secretă, dar cel mai bine ne ajutaţi învăţând despre noi și răspândind adevărul despre cât de eroici sunt, chiar când faptele lor bune rămân, de multe ori, nevăzute.