Recent,
câţiva bărbați albi
şi câteva femei de culoare
și-au schimbat între ei avatarurile,
pozele de profil, pe Twitter.
Nu le-au modificat conţinutul,
au continuat să trimită mesaje
pe Twitter ca de obicei,
dar dintr-o dată, albii au observat
că sunt discriminaţi tot timpul
şi că sunt victimele celei mai rele forme
de abuz online,
în timp ce femeile de culoare
au observat că lucrurile
se petrec tot mai plăcut pentru ele.
Dacă eşti copilul meu de cinci ani,
Internetul constă în mare parte
în căţeluşi şi zâne
şi din când în când,
zâne călare pe căţeluşi.
Există. Căutaţi pe Google.
Dar noi restul, ştim că internetul
poate fi un loc foarte urât.
Nu mă refer la genul de dezbateri aprinse
care cred că sunt sănătoase
pentru o democraţie.
Mă refer la atacuri urâte la persoană.
Poate că vi s-a întâmplat, dar e cel puţin
de două ori mai probabil să se întâmple,
şi să fie mai rău,
dacă eşti femeie, de culoare,
sau eşti homosexual,
sau mai multe în acelaşi timp.
De altfel,
în timp ce scriam discursul acesta
Am găsit un cont de Twitter
numit @SallyKohnSucks.
Descrierea spune că aș fi
„o misandră şi o lesbiană şi că singurul
lucru pe care l-am realizat în cariera mea
a fost să răspândesc
sexualitatea mea perversă"
Ceea ce, apropo,
e corect doar în proporţie de 33%
Ce minciuni! (Râsete)
Dar serios,
toţi spunem că urâm prostiile astea.
Întrebarea e dacă eşti dispus
să faci un sacrificiu să schimbi ceva.
Nu mă refer la renunţarea la internet.
Mă refer la schimbarea modului
în care daţi clic,
pentru că a da clic e un act public.
Nu mai suntem în situaţia
în care câteva elite puternice
controlează media
iar noi suntem doar membri pasivi.
Noi toţi suntem media,
din ce în ce mai mult.
Obişnuiam să spun:
„O, bine, mă îmbrac elegant,
mă machiez tare,
apar la televizor
şi vorbesc despre ştiri.
Acesta e un act public de media!
Şi apoi mă duc acasă
şi navighez pe internet
şi citesc pe Twitter,
şi acesta e un act privat
de consumator media.
Desigur că e privat. Sunt în pijama.”
Greşit.
Tot ce scriem pe bloguri, pe Twitter,
şi tot ce accesăm cu un clic
este un act mediatic public.
Noi suntem noii editori.
Noi decidem ce primeşte atenţie
bazat pe tot ce primeşte atenţia noastră.
Aşa funcţionează media acum.
Sunt atâţia algoritmi ascunşi care decid
ce vezi mai mult şi ce vedem mai mult
bazat pe ce accesezi,
şi aşa ne modelăm întreaga cultură.
Trei din cinci americani
cred că avem azi
o problemă cu lipsa de civilizație,
dar aș risca să ghicesc
că tot trei din cinci americani
clicăie pe aceleași pagini insultătoare
bârfe mizerabile care hrănesc
cele mai josnice impulsuri
din societatea noastră
într-un peisaj media
din ce în ce mai zgomotos
suntem încurajați să facem
tot mai mult zgomot ca să fim auziți,
iar tirania celor gălăgioși
încurajează tirania mizerabililor,
dar nu trebuie să fie așa,
nu, deloc.
Putem schimba stimulii.
Pentru început, iată ce avem de făcut.
În primul rând, nu stați deoparte
când vedeți pe cineva atacat.
Dacă cineva e atacat online, faceți ceva.
Fiți eroi, e o șansă.
Ridicați vocea, luați poziție,
fiți de partea binelui.
Înecați negativismul cu lucruri pozitive
Și apoi, trebuie să încetăm cu clicăitul
pe toate cele mai de jos
momeli online.
Dacă nu suportați surorile Kardashian,
24 din 24,
zi și noapte,
nu mai clicăiți povestioarele
cu sânii lui Kim Kardashian.
Știu că o faceți.
(Aplauze)
Se pare că și tu.
Iată câteva exemple:
dacă nu vă plac
politicienii care se insultă
nu mai clicăiți poveștile
despre un tip dintr-un partid
care l-a înjurat pe altul.
Clicăitul pe un accident de cale ferată
toarnă benzină pe foc,
agravează lucrurile,
întreaga noastră cultură se face scrum.
Dacă va invinge cine ia mai multe clicuri,
atunci va trebui să dăm o formă
lumii pe care ne-o dorim,
utilizând click-ul
pentru că a da click este un act public.
Așa că fiți responsabili când dați click.
Mulțumesc.
(Aplauze)