Am o mărturisire de făcut.
Ca om de știință și inginer,
m-am axat pe eficiență ani la rând.
Dar eficiența poate fi un cult,
iar astăzi vreau să vă spun
despre o călătorie
care m-a scos din cult
într-o realitate mult mai bogată.
Acum câțiva ani,
după finalizarea doctoratului în Londra,
m-am mutat în Boston.
Locuiam în Boston și lucram în Cambridge.
Am cumpărat o bicicletă în acea vară
și am mers cu bicileta
în fiecare zi la servici.
Pentru orientare, am folosit telefonul.
M-a trimis pe Mass. Ave,
Massachusetts Avenue,
cea mai scurtă rută
din Boston în Cambridge.
Dar după o lună
de mers în fiecare zi
pe Mass. Ave.
plină de mașini parcate,
am luat o altă rută într-o zi.
Nu știu exact de ce
am luat o altă rută în acea zi, un ocol.
Doar țin minte un sentiment
de surprindere;
surprinderea găsirii unei străzi
fără mașini,
față de Mass. Ave. plină de mașini;
de găsirea unei străzi acoperite
de frunze și înconjurată de copaci.
Dar după sentimentul de surprindere,
am simțit rușine.
Cum am putut fi atât de orb?
O lună întreagă
am fost atât de prins
în aplicația mobilului
încât călătoria către muncă
a devenit un singur lucru:
cea mai scurtă rută.
În această călătorie,
nu exista nici un gând
de a mă bucura de drum,
nicio plăcere în a mă conecta cu natura,
nicio posibilitate
de a privi oamenii în ochi.
Și de ce?
Pentru că economiseam
un minut din naveta mea.
Dați-mi voie să vă întreb:
sunt singurul?
Câți dintre voi n-ați folosit niciodată
o aplicație de hărți pentru orientare?
Majoritatea, dacă nu toți, ați folosit.
Nu mă înțelegeți greșit, aplicațiile
reprezintă o schimbare majoră
pentru a încuraja oamenii
să exploreze orașul.
Scoți telefonul și știi imediat
unde să mergi.
Totuși, aplicația presupune
că există doar câteva rute
până la destinație.
Are puterea să facă aceste câteva rute
drumul definitiv către destinație.
După acea experiență, m-am schimbat.
Mi-am schimbat cercetarea
de la colecționarea tradițională de date
la a înțelege cum percep oamenii orașul.
Am folosit programe computerizate
pentru a replica experimente sociale
la scară, la nivelul internetului.
Am fost captivat
de frumusețea și genialiatatea
experimentelor sociale tradiționale
realizate de Jane Jacobs,
Stanley Milgram, Kevin Lynch.
Rezultatul acelei cercetări
a fost crearea de hărți noi,
hărți în care nu găsești
doar cel mai scurt drum, cel albastru,
dar și cel mai plăcut traseu,
cel roșu.
Cum a fost posibil?
Einstein a spus:
„Logica te va duce de la A la B.
Imaginația te va duce peste tot.”
Astfel cu puțină imaginație
am vrut să înțelegem
ce părți ale orașului
sunt considerate frumoase.
La Universitatea Cambridge,
cu colegii,
ne-am gândit la acest experiment simplu.
Dacă v-aș arăta aceste două imagini
și v-aș întreba care e mai frumoasă,
care ați spune?
Nu fiți timizi.
Cine spune A? Cine spune B?
Minunat.
Bazat pe ideea asta
am construit o platformă de date,
un joc.
Jucătorilor le sunt arătate
perechi de peisaje urbane
și li se cere să aleagă care este
mai frumoasă, liniștită și fericită.
Bazat pe mii de voturi,
vedem apoi unde apare consensul.
Am descoperit care sunt peisajele urbane
care îi fac pe oameni fericiți.
După acea lucrare,
m-am alăturat Yahoo Labs
și am făcut echipă cu Luca și Rossano,
iar împreună am adunat aceste
locații câștigătoare în Londra
pentru a construi o nouă hartă a orașului,
o cartografiere creată
pentru sentimentele oamenilor.
Pe acestă hartă, nu poți doar
să vezi și să conectezi
din punctul A în punctul B
cele mai scurte segmente,
ci poți vedea și segmentul fericit,
traseul frumos, traseul liniștit.
În teste, participanții au perceput
traseul fericit, frumos, liniștit
mult mai plăcute decât cel mai scurt,
iar asta adăugând doar
câteva minute de mers.
Participanților le place de asemenea
să atașeze amintiri locurilor.
Amintiri împărtășite;
aici era vechea clădire BBC;
și amintiri personale;
acolo m-am sărutat prima oară.
Și-au amintit și cum unele trasee
miroseau și sunau.
Și dacă am avea o aplicație a hărților
care ar oferi cele mai plăcute rute
bazat nu doar pe estetic,
ci bazat și pe miros, sunet și amintiri?
într-acolo se îndreaptă acum
cercetarea noastră.
În ansamblu, cercetarea mea
încearcă să evite
pericolul unui singur traseu,
să evite privarea oamenilor
de a se bucura de orașul în care trăiesc.
Mergi prin parc, nu prin parcare
și vei avea un traseu complet diferit.
Mergi pe drumul plin cu oameni
care îți plac,
nu cel plin cu mașini
și ai un traseu complet diferit.
Este așa de simplu.
Aș vrea să termin cu acest gând:
vă amintiți de „The Truman Show?”
E o satiră media în care o persoană reală
nu știe că trăiește într-o lume fabricată.
Probabil trăim într-o lume
fabricată pentru eficiență.
Priviți câteva din obiceiurile zilnice,
și cum a făcut Truman în film,
evadați lumea fabricată.
De ce?
Dacă credeți că aventura e periculoasă,
încercați rutina. E mortală.
Mulțumesc.
(Aplauze)