În 1985, Douglas Casa, 16 ani,

a alergat în proba de 10.000 metri
de la Jocurile Empire State.

Brusc, se prăbușește
la doar 200 de metri de finiș,

se ridică și se prăbușește din nou
pe ultima linie dreaptă,

având temperatura corpului
periculos de crescută.

Făcuse insolație de efort.

Din fericire, cu tratament
prompt și adecvat,

a supraviețuit episodului potențial fatal

și de atunci a ajutat la salvarea
a 167 oameni în împrejurări asemănătoare.

De la soldații de demult
aflați pe câmpul de luptă

până la războinicii moderni,

insolația de efort sau insolația,
a fost o problemă serioasă.

Față de insolația clasică,
care afectează oamenii vulnerabili

precum copiii și vârstnicii,
când sunt valuri de căldură,

insolația de efort e cauzată
de exercițiu fizic intens în arșiță,

și e una din primele trei afecțiuni letale
la sportivii și soldații ce se antrenează.

Când faci sport, aproape 80%
din energia pe care o folosești

e transformată în căldură.

În împrejurări normale,
acesta e cunoscut drept

stresul termic ce se poate compensa.

Corpul poate disipa căldura
la fel de repede pe cât e generată

prin metode de răcire
precum evaporarea transpirației.

În cazul stresului termic
ce nu se poate compensa,

corpul nu poate pierde suficientă căldură,

datorită efortului prea mare
sau umidității crescute,

care face ca temperatura corpului
să depășească valorile normale.

Asta duce la degradarea proteinelor
și a membranei celulelor,

creând celule ce nu funcționează adecvat

și al căror conținut se scurge.

Dacă aceste celule
se proliferează în corp,

rezultatele pot fi devastatoare.

Pot duce la colapsul ficatului,
formarea de cheaguri de sânge în rinichi,

afecțiuni ale tractului gastrointestinal
și chiar insuficiență la organe vitale.

Așadar, cum diagnostichezi
o insolație de efort?

Criteriul principal e o temperatură
a corpului mai mare de 40 grade Celsius,

laolaltă cu alte simptome fizice

ca ritm cardiac crescut, presiune sangvină
scăzută și respirație accelerată

sau semne ale disfuncției
sistemului nervos central,

cum ar fi comportament confuz,
agresivitate și pierderea cunoștinței.

Modul cel mai fezabil și corect
de a evalua temperatura corpului

e cu un termometru rectal,

deoarece alte metode de a lua temperatura
nu sunt precise în astfel de împrejurări.

În ceea ce privește tratamentul,

cel mai important de ținut minte
e că întâi răcorim, apoi transportăm.

Deoarece corpul uman poate rezista
la o temperatură de peste 40 grade Celsius

timp de 30 de minute
înainte să fie afectate celulele,

e esențial să începem să coborâm
temperatura la fața locului

cât de repede posibil.

După îndepărtarea oricărui echipament
sportiv sau de protecție de pe victimă,

așezați-o într-o cadă cu apă foarte rece,
amestecând apa

și monitorizând continuu semnele vitale.

Dacă nu e posibil,

poate fi de ajutor să înmuiați prosoape
în apă foarte rece și să le aplicați.

Dar înainte de a face orice,
trebuie să sunați la serviciul de urgențe.

Pe durata așteptării, e important
să calmați victima

în timp ce răcoriți
o suprafață cât mai mare

până ce ajunge personalul de la urgențe.

Dacă se află personal medical
la fața locului, continuați răcorirea

până ce ajungeți
la o temperatură de 38.9 grade Celsius.

Se știe că Soarele dă viață,

dar poate și lua viața
dacă nu suntem prudenți,

afectându-i și pe cei mai puternici
dintre noi.

După cum a scris Dr. JJ Levick în 1859,
referindu-se la insolația de efort:

„Își lovește victima
cu armură din cap până-n picioare.

Tinerețea, sănătatea și forța fizică
nu au nicio putere în fața ei.”

Dar, deși e una dintre primele trei cauze
de deces în sport,

rata de supraviețuire e de 100%
cu tratament adecvat.