În anii 1980

în Germania de Est comunistă,

dacă aveai o maşină de scris,

trebuia să o declari autorităţilor.

Trebuia să-ţi înregistrezi
o mostră de text scris

cu acea maşină de dactilografiat.

Asta pentru ca autorităţile să poată afla
provenienţa unui anumit text.

Dacă găseau o foaie scrisă la maşină
care conţinea idei nepotrivite,

ar fi putut să dea de urma
celui care a creat acea idee.

Iar noi în Vest

nu puteam înţelege
cum putea cineva să facă aşa ceva,

cât de mult restricţiona asta
libertatea cuvântului.

Noi nu am face asta niciodată

în ţările noastre.

Dar astăzi, în 2011,
dacă-ţi cumperi o imprimantă laser color

de la un producător important
şi tipăreşti o pagină,

acea pagină va ieşi cu nişte puncte mici
galbene tipărite pe fiecare pagină

cu un tipar unic atât pentru acea pagină
cât şi pentru tine şi imprimanta ta.

Asta ni se întâmplă astăzi nouă.

Şi nimeni nu pare
să se agite din cauza asta.

Ăsta e un exemplu despre modurile
în care propriile noastre guverne

folosesc tehnologia împotriva noastră,
a cetăţenilor.

E una dintre cele 3 cauze principale
ale problemelor de pe Internet de azi.

Dacă analizăm Internetul în lume,
putem grupa atacurile după atacatori.

Avem trei grupuri principale.

Avem delincvenţi online,

cum e acest domn, Dimitry Golubov
din Kiev, Ukraina.

Motivele delincvenţilor online
sunt foarte uşor de înţeles.

Aceşti oameni fac bani.

Se folosesc de atacuri prin Internet
ca să facă o grămadă de bani,

din ce în ce mai mulţi bani.

Avem la momentul de faţă câteva cazuri
de milionari online, multimilionari,

care au făcut bani de pe urma atacurilor:

Vladimir Tsatsin din Tartu, Estonia.

Acesta e Alfred Gonzalez,

Stephen Watt,

Bjorn Sundin.

Mathew Anderson, Tariq Al-Daour

şi aşa mai departe.

Aceşti indivizi şi-au făcut averile
pe Internet, dar prin mijloace ilegale

folosind troieni de operaţiuni bancare
ca să fure bani din conturile noastre

în timp ce ne făceam plăţile pe internet,

sau cu keyloggere ca să afle informaţiile
de pe cardurile noastre de credit

când ne facem cumpărăturile online
de pe un computer virusat.

Serviciile Secrete ale SUA, acum 2 luni,

au îngheţat contul elveţian 
al d-lui Sam Jain, cel de aici,

în care avea $ 14,9 milioane
când a fost blocat.

Dl. Jain în persoană se află în libertate;
nimeni nu ştie unde se află.

Iar eu susţin că a venit deja ziua
în care e mai probabil

ca oricare dintre noi să devină
victima unei fraude online

decât în lumea reală.

Şi e foarte clar
că situaţia se va înrăutăţi.

În viitor, majoritatea fraudelor
se va petrece pe Internet.

Cei din al doilea mare grup de atacatori
urmărit azi, nu sunt motivaţi de bani.

Ei au alte motivaţii. Sunt motivaţi
de proteste, de opinii, de glume.

Grupuri precum Anonymous
au apărut în ultimele 12 luni

şi au devenit pioni importanţi
în domeniul atacurilor online.

Deci aceştia sunt
cei trei atacatori principali:

cei care o fac pentru bani,

hacktiviştii ca Anonymous
care o fac pentru a protesta,

iar cel din urmă grup
sunt statele naţionale,

guvernele sunt atacatorii.

Şi când analizăm cazurile
ca cel al DigiNotar,

avem un exemplu elocvent despre
cum guvernele îşi atacă proprii cetăţeni.

DigiNotar e o Autoritate de Certificare

din Olanda.
De fapt, era.

A falimentat toamna trecută

întrucât au fost pirataţi.

Cineva a intrat in sistem
şi l-a piratat în detaliu.

Am întrebat săptămâna trecută

într-o şedinţă cu reprezentanţi
ai guvernului Olandez,

am întrebat pe unul dintre liderii echipei

dacă considera plauzibil

ca oameni să moară
din cauza piratării lui DigiNotar.

Răspunsul lui a fost „Da".

Deci cum mor oameni
ca urmare a unui astfel de act?

DigiNotar e o C.A.
(Autoritate de Certificare)

Ei vând certificate.

Ce faci cu ele?

Ai nevoie de certificat dacă ai un website
care are http-uri, (Hypertext Transfer Protocol)

– servicii de încriptare SSL –
ca de exemplu Gmail.

Noi toţi sau majoritatea, folosim Gmail
sau un competitor de-ai săi,

dar aceste servicii sunt populare mai ales
în state cu regimuri totalitare

precum Iranul,

unde dizidenţii folosesc servicii străine
precum Gmail-ul

pentru că sunt mai de încredere
decât serviciile locale

şi că sunt încriptate
pentru conexiuni SSL,

aşa încât guvernele locale
nu-şi pot băga nasul în discuţiile lor.

Doar că pot, dacă piratează
o Autoritate de Certificare străină

şi eliberează certificate false.
Şi exact asta s-a întâmplat cu DigiNotar.

Ce putem spune despre Primăvara Arabă
şi de cele petrecute, de pildă, în Egipt?

În Egipt, insurgenţii au jefuit sediile
poliţiei secrete egiptene în aprilie 2011,

şi când au răscolit clădirea
au găsit o grămadă de hârtii.

Printre ele era acest dosar,
numit "FINFISHER".

În el erau însemnări
despre o companie cu sediul în Germania

care vânduse guvernului egiptean
un set de aparate pentru interceptare

– la scară foarte mare –
toate comunicaţiile cetăţenilor ţării.

Vânduseră dispozitivul guvernului egiptean
pentru 280.000 euro.

Sediul companiei se află chiar aici.

Aşadar guverne din Vest oferă guvernelor
totalitare dispozitivele necesare

ca să facă asta împotriva
propriilor cetăţeni.

Dar guvernele vestice
fac ele însele acest lucru.

Spre exemplu, în Germania,
doar acum câteva săptămâni

aşa numitul State Trojan a fost găsit,

adică un troian folosit de oficiali
ai guvernului german

ca să-şi cerceteze proprii cetăţeni.

Dacă eşti suspect într-un caz de fraudă,

e evident că telefonul
îţi va fi interceptat.

Dar astăzi, lucrurile merg mai departe:
ţi se interceptează Internetul,

se folosesc chiar instrumente
ca State Trojan

ca să-ţi infecteze calculatorul
cu un troian,

care le permite lor să-ţi urmărească
toate comunicaţiile,

să-ţi asculte discuţiile online,
să-ţi afle parolele.

Dacă ne gândim mai bine
la lucrurile acestea,

răspunsul evident al oamenilor ar fi:

„Mda, sună rău,
dar nu mă afectează direct,

pentru că eu respect legea.
De ce mi-aş face griji?

Nu am nimic de ascuns."

E un argument ilogic.

Pentru că implică intimitatea.

Intimitatea nu e negociabilă.

Asta nu este o problemă

despre intimitate versus siguranţă.

E o problemă
despre libertate versus control.

Dacă avem încredere în guvernul de azi,
aici şi acum, în 2011,

orice drept la care renunţăm,
îl pierdem definitiv.

Avem încredere orbească,
în orice guvern viitor,

unul pe care l-am putea avea
peste 50 de ani, de exemplu?

Astea sunt întrebările care să ne frământe
în următorii 50 de ani.

Vă mulţumesc pentru atenţie.
(Aplauze)