Salut.

Dați-mi voie să vă pun o întrebare:

Ați mințit vreodată în copilărie?

Dacă da, vă rog să ridicați mâna.

Uau! Sunteți cel mai onest grup
pe care l-am întâlnit vreodată.

(Râsete)

În ultimii douăzeci de ani

am studiat cum învață copiii
să spună minciuni.

Astăzi o să vă împărtășesc câteva
din descoperirile pe care le-am făcut.

Însă, pentru început, o să vă spun
o poveste a domnului Richard Messina,

prietenul meu și director
de școală elementară.

Într-o zi a primit un telefon.

Cel ce a sunat i-a spus:

„Domnule Messina, fiul meu Johnny
nu va veni azi la școală

deoarece e bolnav.”

Domnul Messina a întrebat:

„Cu cine vorbesc?”

Iar răspunsul a fost:

„Sunt tatăl meu.”

(Râsete)

Povestea aceasta --

(Râsete)

rezumă foarte bine
trei convingeri obișnuite pe care le avem

despre copii și minciuni.

Unu, copiii încep să mintă

după ce ajung la școala elementară.

Doi, copiii nu se pricep să mintă.

Noi, adulții, le putem detecta
minciunile cu ușurință.

Trei, dacă copiii mint
la o vârstă fragedă,

probabil au unele probleme
de personalitate

și vor deveni mincinoși patologici
pentru tot restul vieții.

Ei bine, se pare că toate cele trei
convingeri sunt greșite.

Ne jucăm de-a ghicitul

cu copii din întreaga lume.

Iată un exemplu.

În acest joc, le-am cerut copiilor
să ghicească numerele de pe cărțile de joc

și le spunem că, dacă vor câștiga,

vor primi un premiu mare.

Însă în mijlocul jocului,

inventăm o scuză și ieșim din sală.

Înainte să plecăm,

le spunem să nu tragă cu ochiul la cărți.

E de la sine înțeles

că avem camere video ascunse în sală

pentru a le supraveghea mișcările.

Deoarece dorința de a câștiga
e atât de mare,

mai mult de 90% din copii se vor uita

imediat ce vom ieși din sală.

(Râsete)

Întrebarea crucială e următoarea:

Când ne întoarcem și-i întrebăm pe copii

dacă s-au uitat sau nu,

vor recunoaște cei care au făcut-o

sau vor minți
ca să-și ascundă „infracțiunea”?

Am aflat că indiferent de gen,
țară, religie,

la vârsta de doi ani,

30% mint

și 70% spun adevărul
despre „delictul” lor.

La trei ani,

50% mint și 50% spun adevărul.

La patru ani,

mai mult de 80% mint.

După vârsta de patru ani,

aproape toți copiii mint.

După cum puteți vedea,

mințitul e o parte tipică a dezvoltării.

Unii copii încep să spună minciuni

de la vârsta de doi ani.

Haideți să ne uităm mai îndeaproape
la copiii mai mici.

De ce doar unii copii mint
și nu toți?

La gătit, ai nevoie de ingrediente bune

ca să faci mâncare bună.

Ca să minți bine, ai nevoie
de două ingrediente cheie.

Primul este teoria minții,

sau abilitatea de a citi gândurile.

Cititul gândurilor e abilitatea de a ști

că oameni diferiți au informații diferite
despre situație

și abilitatea de a diferenția
între ceea ce știu eu

și ceea ce știi tu.

Cititul gândurilor e important
pentru mințit

deoarece baza mințitului e că eu știu

că tu nu știi

ce știu eu.

Prin urmare, pot să te mint.

Al doilea ingredient este autocontrolul.

E abilitatea de a-ți controla vorbirea,
expresiile faciale

și limbajul trupului,

astfel încât să poți spune
o minciună convingătoare.

Am aflat că acei copii

care au abilități mai avansate de citire
a gândurilor și de autocontrol

mint mai de timpuriu

și sunt mincinoși mai sofisticați.

Aceste două abilități sunt esențiale
pentru noi toți

ca să funcționăm bine în societate.

De fapt, deficiențe în abilitățile
de citire a gândurilor și de autocontrol

sunt asociate cu probleme
foarte serioase de dezvoltare,

cum ar fi ADHD sau autismul.

Așadar, dacă descoperi că copilul tău
de doi ani spune prima lui/ei minciună,

în loc să vă alarmați,

ar trebui să sărbătoriți --

(Râsete)

deoarece semnalează faptul că copilul
a ajuns la o nouă etapă

a dezvoltării tipice.

Sunt copiii niște mincinoși nepricepuți?

Credeți că le puteți recunoaște minciunile
cu ușurință?

Ați vrea să încercați?

Da? OK.

O să vă arăt două video-uri.

În materialele video

copiii vor răspunde la întrebarea
unui cercetător:

„Ați tras cu ochiul?”

Încercați să-mi spuneți

care copil minte

și care spune adevărul.

Iată primul copil.

Sunteți pregătiți?

(Video) Adultul: Te-ai uitat?
Copilul: Nu.

Kang Lee: Acesta e al doilea copil.

(Video) Adultul: Te-ai uitat?
Copilul: Nu.

KL: Dacă credeți că primul copil a mințit,

vă rog să ridicați mâna.

Dacă credeți că al doilea copil minte,
vă rog să ridicați mâna.

De fapt, primul copil spune adevărul,

iar al doilea minte.

Se pare că mulţi dintre voi nu pot
detecta minciunile copiilor.

(Râsete)

Am jucat jocuri similare

cu mulți, mulți adulți
din toate categoriile sociale.

Le arătăm multe materiale video.

În jumătate din materialele video,
copiii au mințit.

În cealaltă jumătate,
copiii au spus adevărul.

Haideți să vedem
cum s-au descurcat adulții.

Deoarece sunt tot atâția mincinoși
câți oameni care spun adevărul,

dacă încercați să ghiciți,

sunt 50% șanse să alegeți corect.

Așadar, dacă acuratețea voastră e cam 50%,

înseamnă că sunteți groaznici
la a recunoaște minciunile copiilor.

Să începem cu studenții
și cei de la drept,

care au puțină experiență cu copiii.

Nu pot detecta minciunile copiilor.

În cazul lor totul e legat de șansă.

Cum rămâne cu asistenții sociali
și avocații pentru protecția copilului,

care lucrează cu copiii zilnic?

Pot ei detecta minciunile copiilor?

Nu, nu pot.

(Râsete)

Dar judecătorii,

vameșii,

polițiștii,

care au de-a face zilnic cu mincinoși?

Pot ei recunoaște minciunile copiilor?

Nu, nu pot.

Dar părinții?

Pot ei recunoaște minciunile altor copii?

Nu, nu pot.

Dar asta: pot părinții recunoaște
minciunile propriilor copii?

Nu, nu pot.

(Râsete) (Aplauze)

Ați putea întreba

de ce sunt minciunile copiilor
atât de dificil de recunoscut.

Dați-mi voie să vă demonstrez asta
cu fiul meu, Nathan.

Asta e expresia lui facială

când minte.

(Râsete)

Deci, când copiii mint,

expresia lor facială e neutră.

Totuși, în spatele
acestei expresii neutre,

copilul trăiește o mulțime de emoții,

cum ar fi frica, vinovăția, rușinea

și poate puțin
din încântarea mincinosului.

(Râsete)

Din păcate, astfel de emoții sunt
sau trecătoare sau ascunse.

Deci, în mare parte invizibile nouă.

În ultimii cinci ani,

am încercat să găsim un mod de a arăta
aceste emoții ascunse.

Am făcut o descoperire.

Știm că în spatele pielii feței,

se află o rețea bogată de vase de sânge.

Când trăim diverse emoții,

fluxul sangvin facial se schimbă subtil.

Aceste schimbări sunt reglate
de sistemul nervos autonom

care nu poate fi controlat conștient.

Uitându-ne la modificările
fluxului sangvin facial,

putem arăta emoțiile ascunse
ale oamenilor.

Din păcate, aceste modificări ale fluxului
sangvin determinate de emoții

sunt prea subtile pentru a fi detectate
cu ochiul liber.

Pentru a putea arăta emoțiile faciale
ale oamenilor,

am dezvoltat o nouă tehnologie imagistică

pe care am numit-o
„imagistica optică transdermală”.

Pentru asta, folosim o cameră video
obișnuită ca să înregistrăm oamenii

când trec prin diverse emoții ascunse.

Apoi, folosind tehnologia noastră
de procesare a imaginii,

putem extrage imagini transdermale
ale modificărilor de flux sangvin facial.

Utându-ne la aceste imagini,

putem vedea cu ușurință

modificările de flux sangvin facial
asociate cu diferite emoții ascunse.

Folosind această tehnologie,

putem releva emoțiile ascunse
asociate cu minciuna,

și astfel putem detecta minciunile.

Putem face asta în mod neinvaziv,

de la distanță, necostisitor,

cu o acuratețe de 85%,

mult mai bine decât în cazul ghicitului.

În plus, am descoperit un efect Pinocchio.

Nu, nu acest efect Pinocchio.

(Râsete)

Acesta e adevăratul efect Pinocchio.

Când oamenii mint,

scade fluxul sangvin facial din obraji,

iar cel din nas crește.

Bineînțeles, mințitul
nu e singura situație

care evocă emoțiile noastre ascunse.

Așa că ne-am întrebat apoi,

pe lângă detectarea minciunilor,

la ce mai poate fi folosită
tehnologia noastră?

Aplicația noastră e în educație.

De exemplu, folosind această tehnologie,
putem ajuta acest profesor de matematică

să-l identifice pe acel elev din clasa sa

care trece printr-o stare crescută
de anxietate legată de subiectul predat,

putând astfel să-l ajute.

Putem folosi asta
și în asistență medicală.

De exemplu, îmi sun părinții
pe Skype în fiecare zi.

Locuiesc la mii de kilometri depărtare.

Folosind această tehnologie,

pot nu doar să aflu ce mai fac,

ci simultan și să le monitorizez
ritmul cardiac, nivelul de stres,

dispoziția și dacă au dureri.

În viitor, poate

și riscul de stop cardiac
sau hipertensiune.

Poate vă întrebați:

Putem folosi asta și pentru a arăta
emoțiile politicienilor?

(Râsete)

De exemplu, în timpul unei dezbateri.

Ei bine, răspunsul e „da”.

Folosind înregistrarea TV,

putem detecta ritmul cardiac
al politicienilor,

dispoziția lor și nivelul de stres,

și poate, pe viitor,
chiar şi dacă ne mint sau nu.

Putem folosi asta și în studiul de piață,

de exemplu pentru a afla

dacă oamenilor le plac
anumite produse sau nu.

Putem folosi asta și la întâlniri

De exemplu,

dacă partenera ta îți zâmbește,

această tehnologie te poate ajuta să afli

dacă chiar te place

sau doar încearcă să fie drăguță.

În acest caz,

doar încearcă să fie drăguță cu tine.

(Râsete)

Așadar, tehnologia de imagistică
optică transdermală

e într-un stadiu incipient de dezvoltare.

O să apară multe aplicații noi
pe care nu le știm în prezent.

Totuși, un lucru știu sigur:

a minți nu va mai fi la fel niciodată.

Vă mulțumesc.

Xiè xie.

(Aplauze)