Aceasta este o poveste despre capitalism.
Un sistem pe care îl iubesc
datorită succeselor și oportunităților
oferite mie și altor milioane de oameni.
Pe la 20 de ani, am început cu greu
să fac comerț, în special cu bumbac,
iar dacă a existat vreodată o piață liberă
liberă pentru toți, era aceasta,
în care bărbații purtau cravate,
dar se comportau asemeni gladiatorilor,
luptând la propiu și la figurat
pentru profit.
Din fericire, am fost suficient de bun,
ca până la 30 de ani
să pot să pătrund în lumea superioară
a managementului banilor,
unde mi-am petrecut următoarele
trei decenii, ca și comerciant mondial.
În perioada aceea, am văzut pe piață
o mulțime de lucruri nebunești
și am comercializat
o mulțime de manii nebunești.
Din nefericire,
îmi pare rău să constat acum
că s-ar putea să fim sub imperiul
uneia dintre cele mai dezastruoase
manii din cariera mea,
iar o concluzie constantă e
că maniile niciodată nu se termină bine.
În ultimii 50 de ani,
ca societate am ajuns să ne vedem
companiile și corporațiile
într-un mod foarte îngust,
aproape mono-maniacal
în privința felului în care
le considerăm valoroase,
punând un accent foarte mare pe profit,
pe câștiguri pe termen scurt
și valorile acțiunilor,
excluzând tot restul.
De parcă am fi înlăturat umanitatea
din companii.
Nu facem asta,
– nu reducem ceva, după cum ne convine,
la un set de numere de folosit la Lego –
în viața noastră privată.
Nu tratăm şi nu evaluăm pe nimeni
după venitul lunar
sau după scorul de creditare,
dar avem un standard dublu
când vine vorba de aprecierea
afacerilor noastre
și, știți ce?
Aceasta amenință însăși temelia
societății noastre.
Vedeţi aici cum vine asta.
Graficul indică marjele de profit
de 40 de ani încoace
ca procent din câștiguri
și vedeţi că în 40 de ani
avem un vârf de 12,5% profit.
Uraaa, pentru acționari,
dar de cealaltă parte,
pentru muncitorul american obişnuit,
se vede, nu e chiar așa de bine.
[„Parte din venit alocată producției vs.
Raport de compensare CEO/muncitor"]
Un profit mai mare nu duce
la creșterea bunăstării sociale.
De fapt duce la exacerbarea
inegalității veniturilor,
iar asta nu e un lucru bun.
Se poate intui asta, nu?
Dacă cele 10% din familiile americane
din vârf, dețin 90% din acțiuni,
beneficiind de partea mai mare de profit,
cel al conducerii,
rămâne mai puțină bogăţie
pentru restul societății.
Încă o dată,
inegalitatea veniturilor nu e bună.
Următorul grafic realizat
de Equality Trust
prezintă 21 de state de la Austria
la Japonia și Noua Zeelandă.
Pe axa orizontală e
inegalitatea veniturilor.
Cui cât mergem mai departe
cu atât crește inegalitatea veniturilor.
Pe axa verticală sunt
nouă parametri socio-medicali.
Cu cât mergem mai sus
cu atât sunt mai acute problemele,
parametrii includ: speranța de viață,
sarcina juvenilă, alfabetizare,
mobilitate socială, ca să numim câțiva.
Publicul american de aici se poate întreba
cum stau Statele Unite.
Unde e SUA pe acest grafic?
Ce să vezi?
Suntem pur și simplu în afara graficului.
Da, acolo suntem noi.
Avem cea mai mare inegalitate de venituri
și cele mai mari probleme sociale
potrivit acestor parametri.
O previziune la nivel macro
ușor de realizat,
pentru că prăpastia
dintre cei mai bogați și cei mai săraci
se va închide.
Istoria face asta întotdeauna,
de obicei, într-una din cele trei căi:
revoluție, taxe mai mari sau războaie.
Niciuna dintre acestea nu-mi surâde.
(Râsete)
Mai există o cale,
şi anume creșterea echității
în comportamentul conducerii,
dar modul în care funcționăm acum
necesită o uriașă schimbare
de comportament
și, ca şi dependenţii
care vor să scape de adicţie,
primul pas e să conștientizăm
că avem o problemă.
Vă spun că această manie a profitului
e atât de adânc înrădăcinată,
încât nici nu ne dăm seama
că dăunăm societății.
Iată un mic dar elocvent exemplu
al modului în care facem asta:
Acest grafic prezintă
ce impozitele date de conducere
ca procent din profit, nu venituri,
în ultimii 30 de ani.
Suprapuneți-l peste graficul precedent
al marjelor de profit corporaționist
și vă întreb, vi se pare în regulă?
Sincer să fiu, când am început
să redactez asta, mi-am zis:
„Vai, ce face compania mea,
ce face Tudor?”
Mi-am dat seama că alocăm un procent
din profitul corporației
pentru acte de binefacere, anual.
Și eu sunt văzut ca un filantrop.
Când am realizat asta,
chiar mi-a venit să vomit.
Dar această manie
e atât de adânc înrădăcinată,
încât nici cei bine-intenționați, ca mine,
nu ne dăm seama că și noi suntem la fel.
Nu vom putea schimba
comportamentul corporatist
prin simpla creștere a contribuțiilor
la acte de caritate.
Apropos, de atunci
noi am mărit-o de 4 ori,
dar – (Aplauze) – Vă rog.
Vom putea face asta prin implementarea
unui comportament mai echitabil.
O cale e să fim încrezători
în sistemul care ne-a adus
până în acest punct:
sistemul pieței libere.
Cu circa un an în urmă,
eu și câțiva prieteni
am înființat o organizație non-profit
numită Capital Echitabil.
Misiunea ei e foarte simplă:
să ajute companiile și corporațiile
să învețe să opereze mai echitabil
prin folosirea opiniei publice
pentru a defini exact criteriile
unui comportament corporatist echitabil.
La ora actuală nu există un standard
acceptat la scară largă
pe care ar putea să-l urmeze
compania sau corporația
și aici intervine Capital Echitabil,
căci, începând cu acest an
și în fiecare an de acum încolo,
vom face o statistică națională
ce va cuprinde un eșantion reprezentativ
de 20 000 de americani,
pentru a afla exact,
care cred ei că ar fi criteriile
pentru un comportament
corporatist echitabil.
Aceasta va debuta în Statele Unite,
dar se va putea extinde peste tot în lume.
Poate vom afla că cel mai important lucru
pentru oameni
e să aibă salarii cu care să poată trăi,
sau produse sănătoase,
sau să ajutăm și nu să distrugem natura.
Capital Echitabil nu știe
și nu noi decidem.
Suntem doar intermediari,
dar avem 100% încredere că americanii
vor alege bine.
Vom publica pentru prima dată rezultatul
în septembrie
și anul viitor vom întreba din nou,
de data aceasta făcând încă un pas
făcând clasamentul primelor 1000
de companii americane,
de la 1 la 1000 și toate dintre ele.
Vom numi aceasta Index de Echitate
și, rețineți, suntem o organizație
independentă, non-profit, nepărtinitoare
care va face auzită
vocea americanilor de rând.
Poate că în timp vom vedea
că pe măsură ce oamenii află
numele companiilor cele mai echitabile,
resursele umane și economice
se vor îndrepta spre ele,
făcându-le cele mai prospere,
şi astfel țara noastră
să fie cea mai prosperă.
Toate inovațiile majore
s-au produs în capitalism,
făcând ca lumea să fie mai frumoasă
și mai dătătoare de inspirație.
Capitalismul trebuie
să se clădească pe dreptate.
Trebuie.
Azi mai mult ca oricând,
căci diviziunea economică e tot mai mare.
Se estimează că 47%
din muncitorii americani
ar putea să-și piardă locul de muncă
în următorii 20 de ani.
Nu sunt împotriva progresului.
Vreau și eu mașina fără șofer
și rucsacul zburător ca toți ceilalți.
Dar vreau ca lumea să-și dea seama
că sporirea bogăției și a profitului
trebuie să vină cu o responsabilitate
socială corporațională mărită.
„Dacă se înlătură dreptatea” – zicea
Adam Smith, părintele capitalismului –
„imensa țesătură a societății umane,
se va reduce la atomi într-o clipă.”
Când eram mic și era o problemă,
mama suspina și zicea, dând din cap:
„Îndurare, îndurare.”
Pentru noi, nu e momentul
să ne îndurăm de ceilalți.
Pentru noi, e timpul să fim drepți cu ei
și putem face asta, tu și cu mine,
începând cu domeniul nostru,
cu afacerea noastră.
Punând în balanță dreptatea cu profitul,
vom obține cel mai minunat lucru
din lume.
Ne vom recâștiga umanitatea.
Mulțumesc.
(Aplauze)