(Muzică) Aceste albine se află în curtea mea din Berkeley, California. Până anul trecut n-am avut niciodată albine, dar National Geographic mi-a cerut să fotografiez o poveste despre ele și mi-am zis că pentru a avea imagini convingătoare ar trebui să cresc eu însumi albine. După cum știți, albinele polenizează o treime din recoltele noastre, dar în ultima vreme au avut multe probleme. Ca fotograf am vrut să văd cum arată cu adevărat aceste probleme. Vă voi arăta ce am descoperit în ultimul an. Această creatură mică și păroasă e o tânără albină ieșită pe jumătate din celula sa. Acum albinele se confruntă cu diverse probleme, printre care pesticide, boli și pierderea habitatului, dar cea mai mare amenințare e o căpușă parazită din Asia: Varroa destructor. Acestă căpușă minusculă se cațără pe albinele tinere și le suge sângele. Până la urmă distruge stupul, pentru că slăbește sistemul imunitar al albinelor și le face vulnerabile la stres și boli. Albinele sunt foarte plăpânde când se dezvoltă înăuntrul celulelor și am vrut să aflu cum arată de fapt acest proces. Așa că am colaborat cu un laborator de la UC Davis și reușit să creștem albine în fața camerei. Vă voi arăta primele 21 de zile din viața unei albine comprimate în 60 de secunde. Acesta e oul albinei eclozând și devenind o larvă, iar larvele nou-născute înoată în celulă hrănindu-se din pasta albă pe care albinele-doică o secretă pentru ele. Apoi capul și picioarele se diferențiază încet în timp ce larva se transformă în pupă. Aici e același proces și chiar vedeți căpușele umblând prin celule. Apoi țesutul din corp se reorganizează, iar pigmentul se dezvoltă încet în ochi. Ultimul pas al procesului e retractarea pielii și creșterea părului. (Muzică) Deci... (Aplauze) După cum ați văzut la jumătatea filmului, căpușele mergeau pe albinele-bebeluș, iar de regulă apicultorii combat căpușele prin tratarea stupilor cu chimicale. Pe termen lung asta e dăunător, așa că cercetătorii încearcă să găsească alternative pentru a controla căpușele. Iată una dintre alternative. E un program experimental de înmulțire de la USDA Bee Lab din Baton Rouge, iar această regină și însoțitoarele ei fac parte din program. Cercetătorii au aflat că unele albine au o rezistență naturală față de căpușe, așa că au început să înmulțească o linie de albine rezistente la căpușe. Iată cum înmulțim albinele în laborator. Regina virgină e sedată și apoi inseminată artificial folosind acest instrument de precizie. Procedura le permite cercetătorilor să controleze exact care albine sunt încrucișate. Dar e și un compromis în deținerea acestui control. Ei reușesc să înmulțească albine rezistente la căpușe, dar prin asta albinele încep să piardă din calități, cum ar fi blândețea și capacitatea de a păstra mierea. Pentru a depăși această problemă, cercetătorii colaborează acum cu apicultori comerciali. Acesta e Bret Adee deschizând unul din cei 72 000 de stupi ai săi. Împreună cu fratele său conduce cea mai mare crescătorie apicolă din lume, iar USDA integrează albinele rezistente la căpușe în acestă crescătorie, cu speranța că în timp vor putea selecta albinele care nu sunt doar rezistente la căpușe, dar care păstrează și toate calitățile care le fac utile pentru noi. Când vorbesc astfel sună ca și cum am manipula și exploata albinele. Dar adevărul e că facem asta de mii de ani. Am luat această creatură sălbatică și am pus-o într-o cutie, practic domesticind-o. Inițial scopul era de a le recolta mierea, dar în timp am început să pierdem polenizatorii nativi, polenizatorii sălbatici. În multe locuri acești polenizatori sălbatici nu mai pot satisface nevoia de polenizare a agriculturii. Așa că albinele au devenit o parte integrată a sistemului alimentar. Când se vorbește despre salvarea albinelor, interpretarea mea e că trebuie să salvăm relația noastră cu albinele. Iar pentru a crea noi soluții trebuie să înțelegem biologia de bază a albinelor și să înțelegem efectele factorilor de stres pe care uneori nu-i vedem. Cu alte cuvinte, trebuie să înțelegem albinele de aproape. Mulțumesc. (Aplauze)