(Muzică)
Aceste albine se află
în curtea mea din Berkeley, California.
Până anul trecut
n-am avut niciodată albine,
dar National Geographic mi-a cerut
să fotografiez o poveste despre ele
și mi-am zis că pentru a avea
imagini convingătoare
ar trebui să cresc eu însumi albine.
După cum știți, albinele polenizează
o treime din recoltele noastre,
dar în ultima vreme
au avut multe probleme.
Ca fotograf am vrut să văd
cum arată cu adevărat aceste probleme.
Vă voi arăta ce am descoperit
în ultimul an.
Această creatură mică și păroasă
e o tânără albină
ieșită pe jumătate din celula sa.
Acum albinele se confruntă
cu diverse probleme,
printre care pesticide, boli
și pierderea habitatului,
dar cea mai mare amenințare
e o căpușă parazită din Asia:
Varroa destructor.
Acestă căpușă minusculă
se cațără pe albinele tinere
și le suge sângele.
Până la urmă distruge stupul,
pentru că slăbește
sistemul imunitar al albinelor
și le face vulnerabile la stres și boli.
Albinele sunt foarte plăpânde
când se dezvoltă înăuntrul celulelor
și am vrut să aflu cum arată
de fapt acest proces.
Așa că am colaborat
cu un laborator de la UC Davis
și reușit să creștem albine
în fața camerei.
Vă voi arăta primele 21 de zile
din viața unei albine
comprimate în 60 de secunde.
Acesta e oul albinei
eclozând și devenind o larvă,
iar larvele nou-născute înoată în celulă
hrănindu-se din pasta albă pe care
albinele-doică o secretă pentru ele.
Apoi capul și picioarele
se diferențiază încet
în timp ce larva se transformă în pupă.
Aici e același proces
și chiar vedeți căpușele
umblând prin celule.
Apoi țesutul din corp se reorganizează,
iar pigmentul se dezvoltă încet în ochi.
Ultimul pas al procesului
e retractarea pielii
și creșterea părului.
(Muzică)
Deci...
(Aplauze)
După cum ați văzut la jumătatea filmului,
căpușele mergeau pe albinele-bebeluș,
iar de regulă apicultorii combat căpușele
prin tratarea stupilor cu chimicale.
Pe termen lung asta e dăunător,
așa că cercetătorii încearcă
să găsească alternative
pentru a controla căpușele.
Iată una dintre alternative.
E un program experimental de înmulțire
de la USDA Bee Lab din Baton Rouge,
iar această regină și însoțitoarele ei
fac parte din program.
Cercetătorii au aflat
că unele albine au o rezistență naturală
față de căpușe,
așa că au început să înmulțească
o linie de albine rezistente la căpușe.
Iată cum înmulțim albinele în laborator.
Regina virgină e sedată
și apoi inseminată artificial
folosind acest instrument de precizie.
Procedura le permite cercetătorilor
să controleze exact
care albine sunt încrucișate.
Dar e și un compromis
în deținerea acestui control.
Ei reușesc să înmulțească
albine rezistente la căpușe,
dar prin asta albinele încep
să piardă din calități,
cum ar fi blândețea
și capacitatea de a păstra mierea.
Pentru a depăși această problemă,
cercetătorii colaborează acum
cu apicultori comerciali.
Acesta e Bret Adee deschizând
unul din cei 72 000 de stupi ai săi.
Împreună cu fratele său conduce
cea mai mare crescătorie apicolă din lume,
iar USDA integrează albinele rezistente
la căpușe în acestă crescătorie,
cu speranța că în timp
vor putea selecta albinele
care nu sunt doar rezistente la căpușe,
dar care păstrează și toate calitățile
care le fac utile pentru noi.
Când vorbesc astfel sună ca și cum
am manipula și exploata albinele.
Dar adevărul e că facem asta
de mii de ani.
Am luat această creatură sălbatică
și am pus-o într-o cutie,
practic domesticind-o.
Inițial scopul era de a le recolta mierea,
dar în timp am început să pierdem
polenizatorii nativi,
polenizatorii sălbatici.
În multe locuri
acești polenizatori sălbatici
nu mai pot satisface
nevoia de polenizare a agriculturii.
Așa că albinele au devenit
o parte integrată a sistemului alimentar.
Când se vorbește
despre salvarea albinelor,
interpretarea mea e că trebuie
să salvăm relația noastră cu albinele.
Iar pentru a crea noi soluții
trebuie să înțelegem
biologia de bază a albinelor
și să înțelegem efectele
factorilor de stres
pe care uneori nu-i vedem.
Cu alte cuvinte,
trebuie să înțelegem albinele de aproape.
Mulțumesc.
(Aplauze)