Unul dintre cei mai notorii
gangsteri din istorie,

Al Capone a condus un imperiu 
vast și profitabil de crimă organizată.

Dar când a fost într-un final judecat,

a putut fi acuzat
doar de evaziune fiscală.

Cei aproximativ 100 de milioane
de dolari anuali,

adică 1,4 miliarde în banii actuali,

pe care Capone i-a câștigat 
din jocuri de noroc ilegale,

contrabandă,

bordeluri,

şi şantajare,

ar fi putut servit drept dovezi
pentru infracțiunile sale.

Dar banii nu au putut fi găsiți.

Capone și asociații lui i-au ascuns
în investiții în diverse afaceri

ai căror proprietari
nu au putut fi dovediți,

cum ar fi spălătoriile
unde se plătea doar în numerar.

De fapt, aceste spălătorii stau
la originea numelui acestei activități,

spălare de bani.

Spălarea de bani a devenit
termenul oricărui proces

care curăță fondurile obținute ilegal 
de originea lor penală,

permițându-le să fie folosite
în economia legală.

Dar Capone nu a fost primul
care a spălat bani.

De fapt, această practică 
este la fel de veche precum banii.

Negustorii își ascundeau bogățiile
de colectorii de taxe,

și pirații urmăreau să-și vândă
bunurile fără să atragă atenția

asupra felului în care le-au obținut.

Odată cu apariția monedelor virtuale,

offshore banking-ului,

darknet-ului

și piețelor globale,

schemele au devenit mult mai complexe.

Cu toate că metodele moderne
de spălare de bani variază mult,

toate au în comun trei pași:

plasarea,

stratificarea,

și integrarea.

Plasarea înseamnă transformarea
banilor ilegali în bunuri

care par legale.

De obicei acest lucru e făcut
depozitând bani într-un cont bancar

al unei corporații necunoscute
sau al unui intermediar profesionist.

În această etapă,
infractorii sunt cel mai ușor de detectat

deoarece introduc averi masive
în sistemul financiar

aparent de nicăieri.

Al doilea pas, stratificarea,
implică folosirea tranzacțiilor multiple

pentru a distanța banii de originea lor.

Poate fi sub formă
de transferuri între multiple conturi

sau prin cumpărarea de proprietăți,

precum mașini scumpe,

obiecte de artă

și imobile.

Cazinourile, unde mari sume de bani
sunt transferate în fiecare secundă,

sunt foarte populare pentru stratificare.

Pentru spălarea banilor pot folosi

o sucursală a cazinoului din altă țară,

sau pot lucra cu angajații
folosind pariuri trucate.

Ultimul pas, integrarea, permite banilor
spălați să reintre în economia standard

și să ajungă înapoi la infractor.

Ei i-ar putea investi
într-o afacere legală

generând plăți prin facturi false,

sau chiar înființând
o instituție filantropică falsă,

infiltrându-se în consiliul directorilor

pe un salariu imens.

Spălarea de bani

nu a fost recunoscută oficial drept
infracțiune în Statele Unite până în 1986.

Până atunci, guvernul trebuia să pună
sub urmărire o infracțiune asociată,

cum ar fi evaziunea fiscală.

Din 1986, se putea confisca averea
doar demonstrând

că au fost ascunși bani,

ceea ce a avut un efect pozitiv
asupra trimiterii în judecată

a multor infracțiuni severe,

precum traficul de droguri.

Dar schimbarea legislativă 
a cauzat îngrijorări

privind intimitatea
și supravegherea statului.

Astăzi, Națiunile Unite,

guvernele naționale

și multiple organizații non-profit

luptă împotriva spălării de bani,

dar această practică continuă să joace
un rol important în infracțiunile globale.

Și cele mai importante cazuri
de spălare de bani

nu au implicat doar simple persoane,

dar și instituții financiare importante
și oficiali guvernamentali.

Nimeni nu știe cu siguranță
cantitatea totală de bani

ce e spălată în fiecare an,

dar unele organizații estimează că e vorba
de sute de miliarde de dolari.