Hans Rosling: Vă voi pune
trei întrebări cu răspuns multiplu.

Răspundeți folosind aceste dispozitive.

Prima întrebare: cum s-a modificat
numărul de morți pe an

din cauza dezastrelor naturale,
în ultimul secol?

A crescut peste dublu?

A rămas cam la fel per total în lume?

Sau a scăzut la mai puțin de jumătate?

Vă rog răspundeți: A, B sau C.

Văd multe răspunsuri.
E mult mai repede decât la universități.

Se mișcă așa încet.
Se tot gândesc, se tot gândesc.

Bun, foarte bine.

Trecem la întrebarea următoare.

Câți ani au mers la școală
femeile de 30 de ani din întreaga lume?

7 ani, 5 ani sau 3 ani?

A, B sau C, vă rog să răspundeți.

Următoarea întrebare.

În ultimii 20 de ani, cum s-a modificat
procentajul oamenilor din toată lumea

care trăiesc în sărăcie extremă?

Sărăcie extremă, nu le ajunge mâncarea.

Aproape că s-a dublat?

A rămas cam la fel?

Sau s-a înjumătățit?

A, B sau C.

Acum răspunsurile.

Iată decesele în urma dezastrelor
naturale din lume,

le vedeți în acest grafic,
din 1900 până în 2000.

În 1900 mureau circa 500 000 de oameni
pe an din cauza dezastrelor naturale:

inundații, cutremure,
erupții vulcanice, secete și tot așa.

Apoi cum a evoluat numărul?

Gapminder a făcut un sondaj în Suedia.

Iată cum au răspuns.

Publicul suedez a răspuns așa:

50% au spus că s-a dublat,

38% că e cam la fel,

12% că s-a înjumătățit.

Iată cele mai bune date
de la cercetătorii de dezastre.

Urcă și coboară,

ajungem al Doilea Război Mondial,

apoi coboară și continuă să scadă

iar acum e mult sub jumătate.

Lumea reușește mult mai bine
cu trecerea deceniilor

să se ferească de dezastre.

Doar 12% din suedezi știu asta.

Am mers la zoo și am întrebat cimpanzeii.

(Râsete) (Aplauze)

Cimpanzeii nu se uită seara la știri.

De aceea au ales la întâmplare,
iar suedezii au răspuns mai prost.

Să vedem acum răspunsurile dv.

Iată-le.

V-au întrecut cimpanzeii!

(Râsete)

Dar a fost la mustață!

Ați fost de trei ori mai buni
decât suedezii.

Dar nu e destul, nu trebuie
să vă comparați cu suedezii.

Trebuie să aveți ambiții mai mari
pe lumea asta.

Să vedem următorul răspuns:
femeile la școală.

Aici vedeți că bărbații au făcut 8 clase.
Câte au făcut femeile?

I-am întrebat pe suedezi, uite.

Asta vă spune deja ceva, nu?

Probabil răspunsul corect e cel ales
de cei mai puțini suedezi, nu?

(Râsete)

Hai să vedem. Iată.

Da, da, da.

Femeile i-au prins aproape din urmă.

Iată publicul din SUA.

Iar aceștia sunteți dumneavoastră. Poftim.

Ooo...

Felicitări, sunteți de două ori mai buni
decât suedezii, dar...

Cum se face?

Cred că lucrurile stau așa:
toți știm că sunt țări și zone

unde fetelor le e foarte greu,
nu sunt lăsate să meargă la școala.

E oribil.

Dar în cea mai mare parte a lumii,
unde locuiesc cei mai mulți,

în cele mai multe țări, azi fetele merg
la școală cam la fel de mult ca băieții.

Asta nu înseamnă că am atins egalitatea.
Nici vorbă.

Fetele încă mai suferă limitări groaznice.

Dar școala își are locul în lume.

Ne scapă majoritatea.

Când răspundeți,
răspundeți după cele mai rele locuri,

iar acolo aveți dreptate,
dar vă scapă majoritatea.

Cum e cu sărăcia?

E foarte clar că sărăcia

aproape că s-a înjumătățit.

Iar în SUA doar 5% au răspuns corect.

Dar dumneavoastră?

Aaa, aproape că i-ați ajuns pe cimpanzei!

(Râsete) (Aplauze)

Puțin mai lipsea!
Doar câțiva dintre dumneavoastră!

Sigur există niște idei preconcepute.

În țările bogate mulți oameni cred
că nu vom putea eradica sărăcia extremă.

Sigur că au impresia asta
dacă nici nu știu ce se întâmplă.

Ca să te gândești la viitor
trebuie mai întâi să cunoști prezentul.

Aceste întrebări au fost printre primele
din faza pilot a Proiectului Ignoranței,

realizat de fundația noastră, Gapminder.

Proiectul a fost pornit anul trecut

de șeful meu, care e fiul meu,
Ola Rosling. (Râsete)

El e cofondator și director.

Ola mi-a spus
că vrea să fim mai sistematici

în lupta contra ignoranței devastatoare.

Testul pilot deja arată că mulți răspund
mai prost decât dacă ar răspunde aleator.

Deci trebuie să ne gândim la prejudecăți.

Iar una din marile prejudecăți
se leagă de distribuția veniturilor.

Uitați-vă aici. Așa era în 1975.

E numărul de oameni în funcție de venit,

(Râsete)

pornind de la 1 dolar pe zi.

(Aplauze)

Era o cocoașă aici, pe la 1 dolar pe zi,

și încă o cocoașă aici,
undeva între 10 și 100 de dolari.

Lumea forma două grupuri.

Era lumea unei cămile cu două cocoașe,

săracii și bogații,

și erau puțini între.

Dar lucrurile s-au schimbat.

Mergând în timp, populația lumii a crescut

iar cocoașele încep să se unească.

Cocoașa de jos se unește cu cea de sus,

moare cămila și avem lumea dromaderului,

cu o singură cocoașă.

Procentajul sărăciei a scăzut.

Încă e îngrozitor că așa mulți
au rămas în sărăcie extremă.

Încă avem un grup de aproape 1 miliard,

dar sărăcia lor poate fi curmată.

Problema pe care o avem acum

e să înțelegem unde e majoritatea.

Iar asta reiese clar din întrebarea asta.

Am întrebat: cât la sută
din copiii de un an din lume

au făcut vaccinurile de bază
pentru pojar și alte boli,

care aici se fac de mulți ani?

20, 50 sau 80%?

Așa a răspuns lumea în SUA și în Suedia.

Iată în Suedia;
deja știți care e răspunsul corect.

(Râsete)

Cine naiba o fi profesor
de sănătate globală în țara aia?!

Ei bine, eu sunt...
(Râsete)

E o treabă grea. Foarte grea.

(Aplauze)

Și totuși,

ideea lui Ola de a măsura cu adevărat
ce știm a făcut vâlvă în presă.

CNN a publicat rezultatele pe site

și au răspuns milioane
de oameni la întrebări.

Cred că au fost vreo 2000 de comentarii.

Iată unul din comentarii:

„Pun pariu că niciun jurnalist
n-a trecut testul.”

Atunci Ola mi-a spus:

„Ia aparatele astea.
Ești invitat la conferințe media.

Dă-le în sală și măsoară ce știe presa."

Doamnelor și domnilor,

iată în premieră rezultatele neoficiale
de la o conferință cu presa din SUA.

Și recent cu presa din Uniunea Europeană.

(Râsete)

Vedeți, problema nu e că oamenii
nu ascultă ce zice presa.

Problema e că nici presa nu știe.

Ce-i de făcut, Ola? Ai vreo idee?

(Aplauze)

Ola Rosling: Da, am o idee.

Dar mai întâi îmi pare rău
că v-au bătut cimpanzeii.

Din fericire vă pot aduce o alinare
arătându-vă că nu e vina dumneavoastră.

Apoi o să vă învăț niște trucuri,
să-i învingeți pe cimpanzei pe viitor.

Asta voi face, pe scurt.

Mai întâi, de ce suntem așa de ignoranți?

Totul începe aici.

E Hudiksvall, un oraș din nordul Suediei.

E cartierul unde am copilărit eu.

E un cartier cu o problemă mare.

De fapt e exact aceeași problemă
ca acolo unde ați copilărit și dv.

Nu era reprezentativ. Înțelegeți?

Mi-a dat o perspectivă foarte deformată
despre cum e viața pe planetă.

E prima piesă din puzzle-ul ignoranței:
avem o prejudecată personală.

Fiecare avem experiențe diferite
cu comunitățile și cu oamenii.

În plus mai începem și școala,
și adăugăm următoarea problemă.

Îmi plac școlile, dar profesorii transmit
adesea vederi învechite despre lume,

pentru că au învățat ceva
când au mers la școală,

iar acum le descriu elevilor acea lume,
fără nicio rea intenție.

Iar cărțile tipărite sunt depășite
într-o lume schimbătoare.

Nu prea există obiceiul
de a ține la zi materialul școlar.

Pe asta ne concentrăm.

Avem așadar informațiile depășite
împreună cu prejudecățile personale.

Apoi urmează știrile.

Un jurnalist excelent știe să aleagă
acea știre care va face senzație,

iar oamenii o citesc
pentru că e extraordinară.

Evenimentele neobișnuite
sunt mai interesante, nu?

Sunt exagerate,

în special lucrurile de care ne temem.

Un rechin care atacă un suedez

va sta cu săptămânile în presa suedeză.

Cele trei surse de informații deformate

sunt greu de evitat.

Ne bombardează

și ne umplu mintea
cu o grămadă de idei ciudate.

Iar peste toate acestea punem
tocmai ceea ce ne face oameni:

intuiția noastră umană.

A fost de folos în cursul evoluției:

ne-a ajutat să generalizăm
și să tragem rapid concluzii,

ne-a ajutat să exagerăm
lucrurile de care ne temem,

să căutăm cauzalitate acolo unde nu era,

să avem iluzia încrederii în noi înșine

care ne face să ne credem
șoferi grozavi, peste medie.

Toți răspund:
„Da, conduc mai bine.”

Pentru evoluție a fost bine,

dar în viziunea despre lume
ne face să vedem lucrurile pe dos.

Tendințele de creștere
de fapt sunt de scădere, și invers,

și astfel cimpanzeii câștigă
pe seama intuiției nostre.

Devine punctul nostru slab
în loc să fie punctul forte.

Trebuia să fie punctul nostru forte, nu?

Cum rezolvăm problema?

Mai întâi trebuie s-o măsurăm
și apoi trebuie s-o vindecăm.

Prin măsurare putem înțelege
ce forme ia ignoranța.

Am început pilotul anul trecut,

iar acum suntem siguri că vom găsi
multă ignoranță în toată lumea.

Ideea de fapt este

să ne extindem la toate domeniile
sau dimensiunile dezvoltării globale,

cum ar fi clima, speciile în pericol,
drepturile omului,

egalitatea sexuală, energie, finanțe.

Toate domeniile au informații

și unele organizații încearcă
să le aducă la cunoștința publicului.

Am început să iau legătura
cu o parte din ele,

de exemplu WWF,
Amnesty International și UNICEF,

și i-am întrebat: „Ce lucruri importante
credeți că nu cunoaște lumea?”

Adun aceste informații, imaginați-vă
o listă lungă cu vreo 250 de informații.

Apoi facem sondaje
și alegem cele mai proaste rezultate.

Obținem o listă mai scurtă
cu rezultatele dezastruoase,

ca exemplele lui Hans,

și nu e greu deloc să găsim
rezultate îngrozitoare.

Bun, ce facem cu lista scurtă?

O transformăm într-un certificat
de cunoștințe despre lume,

care poate fi folosit de organizații mari,
școli, universități, agenții de știri,

ca dovadă a cunoștințelor despre lume.

Pe scurt, înseamnă: „Nu avem angajați
cu punctaje ca ale cimpanzeilor.”

Și sigur că nu trebuie să aibă.

Peste vreo 10 ani,

dacă proiectul reușește,

la interviuri veți avea de completat
un chestionar dur de cunoștințe globale.

Acum ajungem la trucurile practice.

Cum o să reușiți?

Există desigur varianta în care

stați noaptea târziu și învățați date
pe de rost citind tot felul de rapoarte.

Dar de fapt asta nu se va întâmpla,
nici măcar Hans nu speră asta.

Oamenii nu au timp, oamenii preferă
scurtături și iată scurtăturile.

Intuiția trebuie să redevină
punctul nostru forte.

Trebuie să putem generaliza.

Iată niște trucuri prin care transformăm
concepțiile greșite în reguli empirice.

Să începem cu prima concepție greșită,
una foarte răspândită:

totul merge spre rău.

Ați auzit-o. Ați gândit-o.

Poți gândi invers:
majoritatea lucrurilor merg spre bine.

Ai în față o întrebare și nu ești sigur.

Trebuie să ghicești „spre bine”.

Da? Nu alegeți „spre rău”.

Vă va ajuta să aveți un punctaj mai bun.

(Aplauze)

Asta a fost prima.

Există bogați și săraci,
iar prăpastia crește.

E o inegalitate groaznică.

Da, e o lume inegală,
dar în date vedem o singură cocoașă.

Dacă sunteți nesiguri
alegeți „cei mai mulți sunt la mijloc”.

Asta vă va ajuta să nimeriți răspunsul.

Următoarea idee preconcepută e

că țările și oamenii trebuie mai întâi
să se îmbogățească mult

ca să se poată dezvolta social,

de exemplu școlarizarea fetelor
sau prevenirea dezastrelor.

Nu, nu, nu. E greșit.

Iată: în cocoașa din mijloc
fetele sunt deja la școală.

Dacă nu sunteți siguri, mergeți pe
„majoritatea au deja asta”,

ca electricitatea,
fetele la școală și tot așa.

Sunt doar reguli empirice
și sigur că nu sunt valabile oricând,

dar așa puteți generaliza.

S-o vedem pe ultima.

Dacă ceva...
(Râsete)

Da, asta e bună asta:
rechinii sunt periculoși.

Nu. Adică ba da, dar nu e așa important

în statistica globală, asta vreau să spun.

De fapt mie mi-e foarte frică de rechini.

Când văd o întrebare
despre ceva ce mă sperie,

cum ar fi cutremure, alte religii,

poate mi-e frică de teroriști
sau de rechini,

orice mă sperie,
trebuie să presupun că exagerez.

E o regulă empirică.

Sigur, unele pericole chiar sunt mari.

Rechinii ucid foarte rar.
Așa trebuie gândit.

Cu aceste patru reguli empirice

probabil veți răspunde
mai bine decât cimpanzeii,

pentru că cimpanzeii nu pot face asta.

Nu pot generaliza astfel de reguli.

Să sperăm că vom putea întoarce lumea

și-i vom învinge pe cimpanzei. Bine?

(Aplauze)

E o abordare sistematică.

Acum întrebarea: este important?

Da, e important să înțelegem
sărăcia extremă și cum s-o combatem,

cum să aducem fetele la școală.

Când ne dăm seama că reușim,
înțelegem asta.

Dar e important pentru ceilalți,
cărora le pasă de capătul bogaților?

Aș spune că da, e extrem de important,
din același motiv.

Cu o perspectivă asupra lumii de azi
bazată pe fapte

ai șansa să înțelegi ce urmează în viitor.

Să ne întoarcem la cele două cocoașe
din 1975, când m-am născut eu,

și să selectăm Vestul,

adică Uniunea Europeană de azi
și America de Nord.

Să vedem o comparație între Vest
și restul lumii, în privința bogăției.

Iată oamenii care își permit să meargă
cu avionul în străinătate în concediu.

În 1975 doar 30% dintre ei

locuiau în afara UE și Americii de Nord.

Dar lucrurile s-au schimbat.

Mai întâi să vedem ce s-a schimbat
până azi, în 2014.

Azi e jumi-juma.

Dominația Vestului a încetat
în ziua de azi.

Asta e bine. Ce urmează?

Vedeți cocoașa mare?
Vedeți cum s-a mișcat?

Am făcut un mic experiment.

M-am dus la site-ul FMI,
Fondul Monetar Internațional.

Au o estimare pe următorii 5 ani
a PIB-ul pe cap de locuitor.

Pot folosi estimarea
pentru a merge 5 ani în viitor,

presupunând că inegalitatea
veniturilor e la fel în toate țările.

Apoi am mers chiar mai departe.

Am folosit cei 5 ani
pentru următorii 20 de ani,

cu aceeași viteză, ca simplu experiment,
să văd ce s-ar putea întâmpla.

Să mergem în viitor.

În 2020 avem 57% pentru restul lumii.

În 2025 avem 63%.

În 2030 avem 68%.

Iar în 2035 Vestul e depășit mult
ca piață de consumatori bogați.

Sunt doar proiecții
ale PIB-ului pe cap de locuitor.

73% din consumatorii bogați vor fi
în afara Americii de Nord și a Europei.

Deci da, companiile ar face bine
să folosească acest certificat

pentru a fi sigure că vor lua decizii
bazate pe fapte reale.

Mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)

Bruno Giussani: Hans și Ola Rosling!
Mulțumesc!