De câte ori se repetă refrenul în cântecul tău preferat? Gândește-te puțin de câte ori l-ai ascultat. Probabil ai auzit acel refren de zeci sau poate sute de ori, și nu doar melodiile populare din Vest se repetă mult. Repetarea e o trăsătură răspândită în muzica tuturor culturilor din lume. De ce se bazează muzica atât de mult pe repetare? O parte din răspuns e ceea ce psihologii numesc efectul simplei expuneri. Pe scurt, oamenii tind să prefere lucruri pe care le cunosc deja. De exemplu, la radio auzim un cântec ce nu ne place în mod deosebit, dar apoi îl auzim la magazin, la cinematograf, și iarăși la un colț de stradă. În scurt timp, ritmul ne cuprinde și cântăm versurile și chiar descărcăm melodia. Acest efect al expunerii nu funcționează doar în cazul cântecelor. Funcționează oriunde, de la figuri, la reclame. De ce anume repetarea predomină în muzică? Pentru a afla, psihologii au rugat oamenii să asculte compoziții muzicale ce evitau repetările exacte. Au ascultat fragmente de melodii fie în forma lor originală, fie într-o versiune modificată digital ce includea o repetare. Deși versiunile originale au fost compuse de către unii din cei mai respectați compozitori ai secolului XX, iar versiunile repetitive au fost montate printr-o editare audio forțată, oamenii au considerat versiunile repetitive mai plăcute, mai interesante și mult mai probabile să fie compuse de către un artist. Repetarea muzicală e foarte captivantă. Să luăm clasicul „Manha Manha” al trupei the Muppets. Dacă l-ai mai auzit, e practic imposibil după ce cânt „Mahna mahna”, să nu răspunzi „Do doo do do do.” Repetarea leagă fiecare bit de muzică irezistibil de următorul bit de muzică. Deci, atunci când auzi câteva note, deja îți imaginezi ce urmează. Mintea ta cântă inconștient împreună cu melodia, şi fără să observi, începi să fredonezi cu voce tare. Studiile recente au arătat că oamenii care ascultă un segment de muzică repetat, sunt mai predispuși să se miște sau să țină ritmul. Repetarea ne invită în muzică în calitate de participanți imaginari, și nu în calitate de ascultători pasivi. Studiul a mai demonstrat că ascultătorii și-au schimbat atenția de-a lungul repetărilor muzicale, concentrându-se pe diverse aspecte ale sunetului la fiecare ascultare. Prima oară ai putea observa muzicalitatea unei fraze, dar când se repetă, atenția se poate îndrepta spre modulațiile chitarei. Același lucru se petrece și în vorbire, proces numit sațietate semantică. Repetarea unui cuvânt precum atlas ad nauseam te poate împiedica să te gândești la sensul cuvântului, dar te poți concentra asupra sunetelor: aranjarea stranie a literei „L” după „T”. Astfel, repetarea poate dezvălui lumi noi ale sunetului inaccesibile la prima ascultare. „L-ul” ce urmează după T poate nu are niciun efect estetic în cuvântul „atlas", dar înălțimea sunetelor chitarei poate avea o importanță expresivă majoră. Lucrarea „The speech to song illusion” surprinde faptul că repetarea unei propoziții de câteva ori schimbă atenția ascultătorilor spre înălțimea și aspectele temporale ale sunetului, astfel încât limba vorbită repetată începe să sune ca şi cum ar fi cântată. Un efect similar îl au secvențele de sunet aleatorii. Oamenii vor considera secvențele aleatorii pe care le-au auzit în rânduri repetate mult mai muzicale decât o secvență auzită o singură dată. Repetarea generează o nouă perspectivă asupra sunetului, perspectivă pe care o considerăm muzicală și pe care o fredonăm, implicându-ne imaginar în notele muzicale ce urmează. Acest lucru are legătură cu predispoziția noastră la viermii muzicali, adică atunci când o secvență muzicală intră în mintea noastră, și se repetă din nou și din nou ca și cum s-ar fi blocat. Criticii sunt deseori stânjeniți de repetitivitatea muzicii, considerând-o copilărească sau regresivă, dar repetarea, departe de a fi ridicolă, e de fapt un element-cheie ce creează o experiență pe care noi o considerăm muzicală.