Povestea spune că legendarul arcaș, William Tell a fost forțat să accepte provocarea crudă a unui lord corupt. Fiul lui William urma să fie executat dacă acesta nu ar fi reușit să nimerească un măr aflat pe capul fiului său. William a reușit, dar să ne imaginăm alte două scenarii. În primul, lordul tocmește un bandit să-i fure arbaleta lui William, așa că e forțat să împrumute una inferioară de la un țăran. Aceasta nu e reglată perfect și William observă că săgeţile sale se grupează în jurul unui punct sub nivelul ţintei. Din fericire, are timp să-şi corecteze ţinta în timp util. Al doilea scenariu: William începe să se îndoiască de abilitățile sale înainte de provocare și mâna începe să îi tremure. Săgeţile sale încă nimeresc în jurul mărului, dar negrupate. Ocazional, nimereşte mărul, dar cu tremurul, reuşita nu e garantată. Trebuie să-și liniștească tremurul și să-și recapete acurateţea ţintei ca să-şi salveze fiul. Ambele scenarii se bazează pe doi termeni, deseori interschimbaţi: acuratețe și precizie. Diferența dintre acești termeni e foarte importantă în multe aplicaţii științifice. Acuratețea se referă la cât de aproape ești de răspunsul corect. Acuratețea se îmbunătățește cu ajutorul instrumentelor calibrate corect și dacă știi foarte bine să le folosești. Precizia, pe de altă parte, se referă la cât de constant obții același rezultat cu aceeași metodă. Precizia se îmbunătățește folosind instrumente mai fine cu estimare mult micşorată. Varianta cu arbaleta furată a fost un exemplu de precizie fără acuratețe. William obţinea același rezultat greșit la fiecare lovitură. Varianta cu mâna tremurândă a fost un exemplu de acuratețe fără precizie. Toate săgeţile s-au adunat în jurul rezultatului corect, dar niciuna nu-i dădea certitudinea rezultatului scontat. În activitățile zilnice, nu ai nevoie de acuratețe și precizie maximă. Dar inginerii și cercetătorii au nevoie de acuratețe la nivel microscopic și de siguranța că vor avea dreptate de fiecare dată. Fabricile și laboratoarele măresc precizia folosind un echipament mai bun și proceduri mult mai detaliate. Aceste îmbunătățirii pot fi costisitoare, așa că managerii decid care e marja de incertitudine a fiecărui proiect. Investiția în precizie ne poate duce dincolo de ce credeam că e posibil, chiar până pe Marte. Ai fi surprins să afli că NASA nu știe exact unde vor ajunge sondele trimise pe alte planete. Anticiparea locului unde vor atinge solul necesită calcule complexe și măsurători care nu au mereu un răspuns precis. Cum se schimbă densitatea atmosferică pe Marte în funcție de altitudine? La ce unghi va intra sonda în atmosferă? Care va fi viteza sondei la intrarea în atmosferă? Simulările pe calculator execută mii de scenarii diferite, cu valori diferite pentru fiecare variabilă. Analizând toate posibilitățile, calculatorul estimează zona potențială a impactului ce are formă de elipsă. În 1976, elipsa de impact pentru Mars Viking Lander a fost de 62 x 174 mile, având aproape aria New Jersey-ului. În aceste condiţii NASA a trebuit să ignore zone interesante, dar riscante. De atunci, noile informații despre atmosfera marțiană au îmbunătățit tehnologia spațială și simulatoarele computerizate puternice au redus drastic incertitudinea. În 2012, elipsa de impact a Lander-ului Curiosity a fost de doar 4 mile lățime și de 12 mile lungime, o arie de peste 200 de ori mai mică decât a Lander-ului Viking. NASA a reușit astfel să aleagă un punct exact din Craterul Gale, o zonă unde era imposibil de aterizat, dar de un interes științific imens. Tinzând spre acuratețe, precizia e cea care reflectă certitudinea că vom reuși. Ţinând cont de aceste două principii, putem ţinti stelele și putem fi siguri că le vom atinge de fiecare dată.