Povestea spune că legendarul arcaș,
William Tell
a fost forțat să accepte provocarea crudă
a unui lord corupt.
Fiul lui William urma să fie executat
dacă acesta nu ar fi reușit să nimerească
un măr aflat pe capul fiului său.
William a reușit, dar să ne imaginăm
alte două scenarii.
În primul, lordul tocmește un bandit
să-i fure arbaleta lui William,
așa că e forțat să împrumute
una inferioară de la un țăran.
Aceasta nu e reglată perfect
și William observă că săgeţile sale
se grupează în jurul unui punct
sub nivelul ţintei.
Din fericire, are timp
să-şi corecteze ţinta în timp util.
Al doilea scenariu:
William începe să se îndoiască
de abilitățile sale înainte de provocare
și mâna începe să îi tremure.
Săgeţile sale încă nimeresc
în jurul mărului, dar negrupate.
Ocazional, nimereşte mărul,
dar cu tremurul, reuşita nu e garantată.
Trebuie să-și liniștească tremurul
și să-și recapete acurateţea ţintei
ca să-şi salveze fiul.
Ambele scenarii se bazează pe doi termeni,
deseori interschimbaţi:
acuratețe și precizie.
Diferența dintre acești termeni
e foarte importantă
în multe aplicaţii științifice.
Acuratețea se referă la
cât de aproape ești de răspunsul corect.
Acuratețea se îmbunătățește cu ajutorul
instrumentelor calibrate corect
și dacă știi foarte bine să le folosești.
Precizia, pe de altă parte,
se referă la cât de constant obții
același rezultat cu aceeași metodă.
Precizia se îmbunătățește
folosind instrumente mai fine
cu estimare mult micşorată.
Varianta cu arbaleta furată a fost
un exemplu de precizie fără acuratețe.
William obţinea același rezultat greșit
la fiecare lovitură.
Varianta cu mâna tremurândă a fost
un exemplu de acuratețe fără precizie.
Toate săgeţile s-au adunat
în jurul rezultatului corect,
dar niciuna nu-i dădea certitudinea
rezultatului scontat.
În activitățile zilnice, nu ai nevoie
de acuratețe și precizie maximă.
Dar inginerii și cercetătorii au nevoie
de acuratețe la nivel microscopic
și de siguranța că vor avea dreptate
de fiecare dată.
Fabricile și laboratoarele măresc precizia
folosind un echipament mai bun
și proceduri mult mai detaliate.
Aceste îmbunătățirii pot fi costisitoare,
așa că managerii decid
care e marja de incertitudine
a fiecărui proiect.
Investiția în precizie ne poate duce
dincolo de ce credeam că e posibil,
chiar până pe Marte.
Ai fi surprins să afli
că NASA nu știe exact
unde vor ajunge sondele
trimise pe alte planete.
Anticiparea locului unde vor atinge solul
necesită calcule complexe
și măsurători care nu au mereu
un răspuns precis.
Cum se schimbă densitatea atmosferică
pe Marte în funcție de altitudine?
La ce unghi va intra sonda în atmosferă?
Care va fi viteza sondei
la intrarea în atmosferă?
Simulările pe calculator execută
mii de scenarii diferite,
cu valori diferite
pentru fiecare variabilă.
Analizând toate posibilitățile,
calculatorul estimează
zona potențială a impactului
ce are formă de elipsă.
În 1976, elipsa de impact
pentru Mars Viking Lander
a fost de 62 x 174 mile,
având aproape aria New Jersey-ului.
În aceste condiţii NASA a trebuit
să ignore zone interesante, dar riscante.
De atunci, noile informații
despre atmosfera marțiană
au îmbunătățit tehnologia spațială
și simulatoarele computerizate puternice
au redus drastic incertitudinea.
În 2012, elipsa de impact
a Lander-ului Curiosity
a fost de doar 4 mile lățime
și de 12 mile lungime,
o arie de peste 200 de ori mai mică decât
a Lander-ului Viking.
NASA a reușit astfel să aleagă un punct
exact din Craterul Gale,
o zonă unde era imposibil de aterizat,
dar de un interes științific imens.
Tinzând spre acuratețe, precizia e cea
care reflectă certitudinea că vom reuși.
Ţinând cont de aceste două principii,
putem ţinti stelele
și putem fi siguri
că le vom atinge de fiecare dată.