Spencer Wells construieşte un arbore genealogic al întregii omeniri.

Toți oamenii împărtășesc frânturi de ADN moștenite de la strămoșii noștrii din Africa. Geneticianul Spencer Wells ne spune cum proiectul său, Genographic, va utiliza acest ADN comun ca să dezvăluie cum suntem, în toată diversitatea noastră, cu adevărat înrudiți.

Jambo, Bonjour, Zdraveite, Trayo: acestea sunt câteva dintre limbile

pe care le-am vorbit câte un pic pe parcursul ultimelor şase săptămâni.

Călătorind în 17 ţări, cred, în turul nebunesc pe care-l fac,

cercetând diverse aspecte ale proiectului la care lucrăm

şi despre care o să vă povestesc puţin mai târziu.

Şi vizitând nişte locuri destul de incredibile.

Locuri precum Mongolia, Cambodgia, Noua Guinee, Africa de Sud, Tanzania de două ori;

Am fost aici acum o lună.

Posibilitatea de a face un tur al lumii în aşa trombă

este cu totul uimitoare, din multe motive.

Vezi lucruri de necrezut.

Şi ai ocazia să faci comparaţii la faţa locului

între oameni din întreaga lumea.

Şi impresia cu care rămâi după toate acestea,

impresia de suprafaţă cu care rămâi,

nu e că toţi suntem la fel, deşi vă voi povesti despre asta,

ci cât de diferiţi suntem unii faţă de alţii.

Există atât de multă diversitate pe glob.

6000 de limbi diferite, vorbite de şase miliarde şi jumătate de oameni,

fiecare de culori, forme şi mărimi diferite.

Mergi pe stradă în orice oraş mare, călătoreşti astfel,

şi eşti uimit de diversitatea din specia umană.

Cum putem explica această diversitate?

Ei bine, despre asta am să vorbesc astăzi,

despre cum folosim uneltele geneticii,

în particular genetica populaţiei, ca să aflăm cum am generat această diversitate

şi cât de mult a durat.

Problema cu diversitatea umană,

ca toate întrebările ştiinţifice mari,

cum putem să explicăm aşa ceva,

poate fi descompusă în subprobleme.

Şi putem să analizăm separat aceste subprobleme.

Prima este efectiv o chestiune legată de origini.

Împărtăşim în realitate cu toţii o origine comună?

Şi dacă e aşa, şi asta e asumpţia

împărtăşită, cred, de toată lumea din această sală -- când s-a întâmplat acest lucru?

Când am originat ca specie?

De cât timp suntem în divergenţă unii faţă de alţii?

Şi a doua întrebare e înrudită dar puţin diferită.

Dacă într-adevăr izvorâm dintr-o sursă comună,

cum de am reuşit să ocupăm fiecare colţ al globului

şi în timpul acesta cum am reuşit să generăm atâta diversitate,

diferitele stiluri de viaţă, diferitele înfăţişări,

diferitele limbi din întreaga lume.

Ei bine, problema originilor, la fel ca multe alte întrebări din biologie,

pare să fi fost soluţionată de Darwin cu peste un secol în urmă.

În "Originea omului şi selecţia sexuală", Darwin a scris,

"În fiecare regiune mare a lumii, mamiferele vii

sunt strâns înrudite cu speciile dispărute din aceeaşi regiune.

Aşadar probabil că Africa a fost locuită pe vremuri de maimuţe dispărute,

strâns înrudite cu gorila şi cimpanzeul.

Şi cum aceste două specii sunt acum cele mai apropiate rude ale omului,

e oarecum mai probabil că primii noştri strămoşi

au trăit mai degrabă în Africa decât altundeva."

Aşadar am terminat, putem pleca acasă, am rezolvat problema originii.

Ei, nu chiar. Deoarece Darwin se referea la strămoşii noştri îndepărtaţi,

la strămoşii noştri comuni cu maimuţele.

Şi e destul de clar că maimuţele provin de pe continentul african.

În urmă cu circa 23 de milioane de ani apar în înregistrările fosilifere.

Africa era de fapt separată de celelalte mase de pământ de la acea vreme,

datorită capriciilor plăcilor tectonice care pluteau în jurul Oceanului Indian.

Ea s-a lovit de Eurasia cu circa 16 milioane de ani în urmă

şi atunci a avut loc primul exod african, cum îi spunem noi.

Maimuţele care au plecat atunci au ajuns în Asia de Sud-Est

şi au devenit ghibonii şi urangutanii.

Şi cele care au rămas în Africa

au evoluat în gorile, cimpanzei şi în noi.

Aşa că da, dacă vorbim despre strămoşii noştri comuni cu maimuţele

este foarte clar uitându-ne la înregistrările fosilifere, că am pornit din Africa.

Dar nu asta e de fapt întrebarea mea.

Întrebarea mea se referă la strămoşii noştri umani,

creaturi pe care le-am recunoaşte ca fiind la fel ca noi

dacă ar fi aici printre noi.

Dacă ar apărea lângă noi,

nu am sări speriaţi. Aşadar care sunt strămoşii noştri umani?

Pentru că dacă ne întoarcem suficient de mult în trecut,

găsim legături de rudenie cu fiecare organism de pe Pământ.

ADN-ul ne uneşte pe toţi, aşa că împărtăşim aceeaşi origine cu baracuda,

bacterii şi ciuperci, dacă ne întorcem înapoi cu peste un miliard de ani.

Ceea ce ne interesează însă sunt strămoşii noştri umani.

Cum studiem aşa ceva?

Ei bine, în mod tradiţional apelăm la ştiinţa paleoantropologiei,

dezgropând lucruri din pământ

şi în mare măsură pe baza morfologiei,

forma pe care o au lucrurile, de multe ori formă de craniu, şi zicem,

"Acesta arată un pic mai mult ca noi decât celălalt, deci acesta e probabil strămoşul meu.

Acesta trebuie să fie din cine mă trag eu direct."

Domeniul paleoantropologiei, aş zice eu,

ne oferă multe posibilităţi fascinante cu privire la originea noastră,

dar nu ne dă probabilităţile pe care le vrem cu adevărat ca oameni de ştiinţă.

Ce vreau să spun cu asta?

Vă uitaţi la un exemplu foarte bun aici.

Acestea sunt trei specii de hominide dispărute,

potenţiali strămoşi ai oamenilor.

Toate trei dezgropate la vest de aici, în Olduvai Gorge, de familia Leakey.

Şi toate datează din aproximativ aceeaşi perioadă.

De la stânga la dreapta avem Homo erectus, Homo habilis

şi Australopithecus -- acum numit Paranthropus boisei,

australopithecinul robust. Trei specii dispărute, acelaşi loc, aceeaşi perioadă.

Asta înseamnă că nu toate trei pot să fie strămoşul meu direct.

Cu care dintre aceşti trei indivizi mă înrudesc de fapt?

Posibilitatea ne poate da originea noastră, dar nu probabilităţile pe care le căutăm.

Ei bine, o abordare diferită a fost să observăm morfologia la oameni

folosind singurele date pe care oamenii le-au avut la dispoziţie până de curând --

din nou, în mare măsură, forma craniului.

Prima persoană care a făcut aceasta în mod sistematic a fost Linnaeus,

Carl von Linne, un botanist suedez,

care în secolul 18 şi-a asumat responsabilitatea

de a clasifica fiecare organism de pe planetă.

Credeai că tu ai o slujbă grea?

Şi a făcut o treabă destul de bună.

A clasificat aproximativ 12.000 de specii in Systema Naturae.

El a inventat practic termenul de Homo sapiens -- care înseamnă om înţelept în latină.

Dar uitându-se în jurul lumii la diversitatea umană, a zis,

"Ei bine, ştii, se pare că avem sub-specii discrete sau categorii."

Şi s-a referit la africani şi americani şi asiatici şi europeni,

precum şi la o categorie flagrant rasistă pe care a numit-o "monstrosus",

care includea practic toţi oamenii care nu-i plăceau,

inclusiv oamenii imaginari precum spiriduşi.

E uşor să catalogaţi aceasta drept o contemplaţie posibil bine intenţionată

dar în cele din urmă depăşită a unui om de ştiinţă al secolului 18

care activa în era pre-Darwiniană.

Cu excepţia cazului în care aţi studiat antropologie fizică

nu mai devreme de acum 20 sau 30 de ani, în multe cazuri aţi fi studiat

practic aceeaşi clasificare a umanităţii.

Rasele umane, care potrivit antropologilor de acum 30, 40 de ani --

Carlton Coon e cel mai bun exemplu --

se distanţează unele faţă de altele -- asta în era post-Darwiniană --

de mai bine de un milion de ani, de pe vremea lui Homo erectus.

Dar potrivit căror date?

Foarte puţine. Foarte puţine. Morfologie şi foarte multe presupuneri.

Ei bine, ceea ce am să vă spun astăzi,

ceea ce vă voi povesti acum, este o nouă abordare a acestei probleme.

În loc să mergem pe teren şi să facem presupuneri despre originea noastă,

în loc să dezgropăm lucruri, posibili strămoşi

şi să ghicim pe baza morfologiei,

pe care încă nu o înţelegem complet.

Nu ştim care sunt cauzele genetice ce stau la baza variţiei morfologice.

Ceea trebuie sa facem e să tratăm problema într-o manieră complet diferită.

Pentru că de fapt ceea ce chestionăm e o problemă genealogică.

Sau o întrebare genealogică.

Ceea ce încercăm să facem e să construim un arbore genealogic al tuturor oamenilor care sunt în viaţă în prezent.

Şi după cum orice genealog vă va spune --

orice membru al familiei voastre sau poate chiar voi,

care aţi încercat să construiţi un arbore genealogic, mergeţi înapoi în timp.

Începeţi în prezent, cu relaţii de rudenie de care sunteţi siguri.

Voi şi fraţii voştri aveţi un părinte în comun.

Verişorii voştri au un bunic în comun.

Treptat ajungeţi tot mai înapoi în trecut,

adăugând aceste relaţii tot mai îndepărtate.

Dar într-un final, oricât de pricepuţi ați fi în a face săpături în arhivele bisericii

sau mai ştiu eu ce, vă loviţi de ceea ce genealogii numesc un zid de cărămidă.

un punct dincolo de care nu mai ştiţi nimic altceva despre strămoşii voştri

şi ajungeţi pe acest tărâm întunecat şi misterios pe care-l numim istorie,

în care suntem nevoiţi să pătrundem cu orientare îngânată.

Cine au fost aceşti oameni care au trăit înaintea noastră?

Nu avem nici o însemnare scrisă. Ei bine, de fapt avem o însemnare.

Scrisă în ADN-ul nostru, în codul nostru genetic.

Avem un document istoric care ne poartă înapoi în timp

până în primele zile ale speciei noastre. Şi aceasta este ceea ce studiem.

Acum, o scurtă introducere despre ADN.

Bănuiesc că nu sunteţi toţi geneticieni.

ADN-ul este o moleculă liniară foarte lungă, o reţetă codată

a cum să faci o copie după tine. Este amprenta ta.

Este compus din patru subunităţi pe care le numim: A, C, G şi T.

Şi înşiruirea acestor subunităţi este ceea ce defineşte acea amprentă.

Cât de lung e? Ei bine, măsoară milioane de astfel de subunităţi în lungime.

Un genom haploid. De fapt avem două copii ai tuturor cromozomilor noştri.

Un genom haploid măsoară 3,2 miliarde de nucleotide în lungime.

Şi per total, dacă adunăm totul la un loc,

măsoară şase miliarde de nucleotide în lungime.

Dacă iei tot ADN-ul dintr-o celulă din corpul tău

şi îl întinzi de la un capăt la altul, are circa doi metri lungime.

Dacă iei tot ADN-ul din fiecare celulă din corpul tău

şi îl întinzi de la un capăt la altul, ajunge de aici până la lună şi înapoi,

de mii de ori. E foarte multă informaţie.

Aşadar, e destul de dificil să copiezi această moleculă de ADN când o dai mai departe.

Imaginaţi-vă cea mai lungă carte care vă vine în minte, Război şi Pace.

Înmulţiţi-o de 100 de ori.

Şi imaginaţi-vă că trebuie să o copiaţi cu mâna.

Şi lucraţi la ea până noaptea târziu,

cu mare mare atenţie, şi beţi cafea

şi aveţi mare grijă, dar din când în când,

în timp ce copiaţi cartea cu mâna,

faceţi o mică greşeală de ortografie.

Scrieţi un I în loc de E sau un C în loc de T.

Acelaşi lucru se întâmplă cu ADN-ul nostru când e transmis mai departe din generaţie în generaţie.

Nu se întâmplă foarte des. Avem un mecanism intern de corectare a greşelilor.

Dar atunci când se întâmplă şi greşelile se transmit mai departe¼

din generaţie în generaţie, ele devin marcaje ale originii.

Dacă împărtăşiţi cu cineva un astfel de marcaj,

înseamnă că la un moment dat în trecut, aveţi un strămoş comun.

Persoana care a avut prima o astfel de modificare în ADN.

Uitându-ne la tiparul variaţiilor genetice,

tiparul acestor marcaje în ADN-ul oamenilor din întreaga lume

şi evaluând perioadele relative când acestea au apărut de-a lungul istoriei noastre,

am reuşit să construim un arbore genealogic al tuturor celor în viaţă în zilele noastre.

Acestea sunt două fragmente de ADN pe care le folosim la scară destul de largă în munca noastră.

ADN-ul mitocondrial trasează o linie de rudenie pur maternală.

Moşteneşti ADN-ul mitocondrial de la mama ta, de la mama mamei tale.

Şi tot aşa până la prima femeie.

Cromozomul Y, partea de ADN care-i face pe bărbaţi bărbaţi,

trasează o linie de rudenie pur paternală.

Toată lumea din sala asta, toată lumea de pe pământ,

se încadrează într-o linie de descendenţă în aceşti arbori.

Chiar dacă aceştia reprezintă versiuni simplificate ale arborilor actuali

tot sunt complicaţi, aşa că hai să-i simplificăm.

Îi întoarcem pe o parte şi îi combinăm ca să arate ca un arbore

cu rădăcina la bază şi cu ramurile orientate în sus.

Care este esenţialul?

Ei bine, ceea ce ne izbeşte la prima vedere

e că cele mai adânci linii de descendenţă în arborii noştri genealogici

se găsesc în Africa, printre africani.

Înseamnă că africanii au acumulat

această diversitate de mutaţii pe o perioadă mai lungă de timp.

Şi asta înseamnă că provenim din Africa. E scris în ADN-ul nostru.

Fiecare fragment de ADN pe care-l analizăm are o diversitate mai mare în Africa decât în afara Africii.

Şi la un moment dat în trecut, un subgrup de africani

a părăsit continentul african pentru a se răspândi şi a popula restul lumii.

De când împărtăşim această origine?

Să fie de milioane de ani, aşa cum am putea bănui

uitându-ne la variaţia incredibilă din întreaga lume?

Nu, ADN-ul spune o poveste foarte clară.

În cadrul ultimilor 200.000 de ani, împărtăşim cu toţii acelaşi strămoş, o singură persoană,

Eva mitocondrială -- aţi auzit de ea -- din Africa.

O femeie africană care a dat naştere la toată diversitatea mitocondrială prezentă astăzi în lume.

Dar ceea ce este şi mai fascinant,

e că dacă ne uităm la linia de rudenie dată de cromozomul Y,

la partea masculină a poveştii, cromozomul Y, Adam

a trăit cu doar 60.000 de ani în urmă.

Asta înseamnă doar aproximativ 2000 de generaţii umane.

O clipă în contextul evoluţiei speciilor.

Asta ne spune că încă locuiam cu toţii în Africa la acea vreme.

Acesta a fost un bărbat african care a dat naştere

la toată diversitatea de cromozomi Y de pe pământ.

În urmă cu doar 60.000 de ani

am început să generăm această diversitate incredibilă vizibilă peste tot în lume.

O poveste extraordinară.

Facem cu toţii, în mod efectiv, parte dintr-o familie africană extinsă.

Ei bine, pare atât de recent. De ce nu am început să părăsim Africa mai devreme?

De ce homo erectus nu a evoluat în specii separate?

Sau chiar sub-specii, în loc de rase umane peste tot în lume?

De ce aparent am ieşit din Africa atât de recent?

Ei bine, asta e o întrebare grea. Aceste întrebări "de ce",

în particular în genetică şi în studiul istoriei în general, sunt mereu întrebările grele.

Cele mai greu de răspuns.

Şi astfel, când nu mai avem nici o soluţie, vorbim despre vreme.

Ce se întâmpla cu vremea pe pământ acum 60.000 de ani?

Ei bine, tocmai intram în cea mai grea perioadă a ultimei ere glaciare.

Ultima eră glaciară a început aproximativ acum 120.000 de ani.

A variat în sus şi în jos şi a început cu adevărat să accelereze acum circa 70.000 de ani.

Există foarte multe dovezi în miezul sedimentelor

şi în tipurile de polen, izotopi de oxigen şi aşa mai departe.

Am atins ultimul maxim glaciar acum circa 16.000 de ani,

dar practic, începând de acum 70.000 de ani, situaţia a devenit foarte dificilă.

S-a făcut foarte frig. Emisfera nordică era acoperită de straturi masive de gheaţă în continuă creştere.

New York, Chicago, Seattle, toate erau sub o pătură de gheaţă.

Cea mai mare parte a Marii Britanii, toată Scandinavia, acoperite de gheaţă groasă de câţiva kilometri.

Africa e cel mai tropical continent de pe planetă --

aproximativ 85% se află între Tropicul Racului şi Tropicul Capricornului.

Şi nu sunt prea mulţi gheţari în Africa,

cu excepţia celor de pe munţii înalţi din estul Africii.

Deci ce se petrecea aici? Nu eram acoperiţi de gheaţă în Africa.

Dimpotrivă, Africa se usca la acea vreme.

Avem aici o hartă paleoclimatologică

a cum arăta Africa între acum 60.000 şi 70.000 de ani,

reconstruită din toate fragmentele de dovezi pe care le-am menţionat mai devreme.

Cauza acestui fenomen e că de fapt gheaţa absoarbe umiditatea din atmosferă.

Dacă ne gândim la Antarctica, care e practic un deşert, are atât de puţine precipitaţii.

Deci toată lumea se usca la acea vreme.

Nivelurile mărilor scădeau. Şi Africa se transforma într-un deşert.

Sahara era mult mai mare atunci decât acum.

Şi habitatul uman a fost redus la doar câteva mici insule

în comparaţie cu ce avem astăzi.

Dovezile disponibile în datele genetice

arată că populaţia umană de la acea vreme, cu circa 70.000 de ani în urmă,

s-a micşorat la mai puţin de 2000 de indivizi.

Aproape că am dispărut. Atârnam de un fir de păr.

Şi atunci s-a întâmplat ceva. Iată o ilustraţie excelentă.

Priviţi câteva unelte de piatră.

Cele din stânga sunt din Africa, de acum circa un milion de ani.

Cele din dreapta au fost făcute de Neandertali, verişorii noştri îndepărtaţi,

nu strămoşii direcţi, care trăiau în Europa.

Şi datează de aproximativ acum 50.000 sau 60.000 de ani.

Acum, cu riscul de a supăra vreun paleoantropolog

sau vreun profesionist în antropologie fizică care se află în public,

practic nu există prea multe modificări între aceste două grupuri de unelte.

Cele din stânga sunt destul de similare cu cele din dreapta.

Ne aflăm într-o perioadă lungă de stază culturală, de acum un milion de ani

şi până acum circa 60.000 până la 70.000 de ani.

Stilurile uneltelor nu se modifică prea mult.

Dovezile arată că stilul de viaţă uman

nu s-a schimbat prea mult în această perioadă.

Dar apoi, acum 50, 60, 70 de mii de ani, undeva în acea regiune,

totul scapă de sub control. Apare arta.

Uneltele de piatră sunt create cu mult mai multă îndemânare.

Dovezile arată ca oamenii încep să se specializeze în anumite specii de pradă,

în anumite perioade ale anului.

Numărul populaţiei începă să crească.

Probabil că, în conformitate cu opinia multor lingvişti,

limbile complet moderne, limbile cu sintaxă -- subiect, verb, obiect --

folosite în exprimarea unor idei complexe, cum fac şi eu acum, au apărut pe atunci.

Am devenit mult mai sociali. Reţelele sociale s-au extins.

Aceste schimbări de comportament ne-au permis să supravieţuim condiţiilor tot mai aspre din Africa

şi ne-au permis să începem să ne extindem în jurul lumii.

Am discutat la această conferinţă despre poveşti africane de succes.

Ei bine, vreţi povestea africană de succes ultimă?

Uitaţi-vă în oglindă. Voi sunteţi! Motivul pentru care sunteţi în viaţă astăzi

sunt acele transformări ale creierului nostru care au avut loc în Africa,

probabil undeva în regiunea în care ne aflăm chiar acum,

în jur de 60 -- 70.000 de ani în urmă,

care ne-au permis nu doar să supravieţuim în Africa, ci chiar să ne extindem în afara Africii.

Într-o migraţiune timpurie de-a lungul coastei de sud a Asiei,

am părăsit Africa aproximativ acum 60.000 de ani

şi am ajuns în Australia foarte repede, acum 50.000 de ani.

Puţin mai târziu am migrat spre Orientul Mijlociu.

Aceştia erau probabil vânatori în savane.

Cei care veţi merge într-unul din tururile organizate după conferinţă,

veţi avea ocazia să vedeţi cum arată o savană adevărată.

Practic e o ladă de carne.

Oamenii care se specializau în uciderea animalelor,

au vânat animalele din aceste savane, au continuat în sus,

urmând calea păţunilor înspre Orientul Mijlociu în jur de 45.000 de ani în urmă,

într-una din rarele perioade umede din Sahara.

Au migrat înspre est, urmând calea păşunilor,

pentru că modul lor de viaţă era adaptat la zone cu păşuni.

Şi când au ajuns în Asia Centrală,

au dat practic peste o super-autostradă de stepă.

O super-autostradă de păşuni.

Păşunile la vremea aceea, aceasta se întâmpla în timpul ultimei ere glaciare,

se întindeau din Germania până în Korea

şi astfel aveau acces la tot continentul.

Au intrat în Europa în urmă cu circa 35.000 de ani

şi în final, un grup restrâns a migrat în sus

prin cea mai rea vreme imaginabilă, în Siberia,

în interiorul Cercului Polar, în timpul ultimei ere glaciare,

temperatura era de -60 C poate chiar -70 C,

au migrat înspre Americi, în final ajungând la acea ultimă frontieră.

O poveste fascinantă, care s-a petrecut la început în Africa.

Transformările care ne-au permis să ajungem aici,

evoluţia acestui creier extrem de adaptabil pe care-l purtăm cu toţii,

ne-a permis să creăm culturi noi.

Ne-a permis să creăm diversitatea

pe care o observăm dacă facem un tur al lumii ca cel pe care l-am făcut eu.

Povestea pe care tocmai v-am spus-o e într-adevăr un tur de forţă

despre cum am populat lumea, despre marile aventuri paleolitice ale speciei noastre.

Asta e povestea pe care am scris-o acum câţiva ani

în cartea mea, "Călătoria Omului", şi într-un film produs cu acelaşi titlu.

Pe când terminam acel film --

în co-producţie cu National Geographic --

am început să le povestesc celor de la National Geographic despre această activitate de cercetare.

Şi le-am stârnit interesul cu adevărat. Le-a plăcut filmul, dar au spus,

"După părerea noastră povestea asta e un fel de

următoarea treaptă în studiul originii umane, de unde ne tragem cu toţii.

Folosirea uneltelor ADN-ului pentru cartografierea migraţiunilor în jurul lumii.

Studiul originii speciei umane e în ADN-ul nostru

şi vrem să continuăm acest studiu,

Ce vrei să faci în continuare?"

O întrebare extraordinară venind din partea National Geographic.

Şi eu am răspuns, ştiţi, vreau să fac exact ceea ce am prezentat aici.

Avem o schiţă foarte vagă despre cum am migrat în jurul planetei.

Bazată pe un eşantion de doar câteva mii de persoane,

o mână de populaţii din lumea întreagă,

Am studiat doar câteva marcaje genetice şi avem multe lacune în această schiţă.

Abia am făcut câteva conexiuni. Ceea ce trebuie să facem

e să înmulţim eşantionul de cel puţin 10 ori.

Sute de mii de probe de ADN de la oameni din întreaga lume.

Şi aceasta a fost geneza proiectului genografic.

Proiectul a fost lansat în aprilie 2005.

Are trei componente principale. Evident activităţile ştiinţifice reprezintă o mare parte din el.

Cercetăm la faţa locului popoare indigene peste tot în lume.

Oamenii care au trăit în aceaşi locaţie pe o perioadă foarte lungă

menţin o conexiune cu locul în care trăiesc

conexiune pe care mulţi dintre noi am pierdut-o.

Strămoşii mei provin de peste tot din nordul Europei.

Eu locuiesc pe ţărmul de est al Americii de Nord când nu călătoresc.

De unde sunt eu băştinaş? De niciunde de fapt. Genele mele sunt toate amestecate.

Dar există oameni care menţin această legătură cu strămoşii lor

ceea ce ne permite să punem în context rezultatele probelor lor de ADN.

Pe asta e focalizată cercetarea noastră de teren,

centrele pe care le-am înfiinţat peste tot în lume.

10 la număr, cu specialişti de top în genetica populaţiei.

În plus, dorim să deschidem acest studiu oricui din întreaga lume.

De câte ori ai ocazia să participi la un mare proiect ştiinţific?

De exemplu în Proiectul Genomului Uman sau într-o misiune Mars Rover.

În cazul de faţă chiar poţi să participi.

Poţi să vizitezi situl nostru, Nationalgeographic.com/genographic.

Poţi comanda o trusă şi poţi să-ţi testezi propriul ADN.

Şi poţi să trimiţi rezultatele în baza noastră de date

şi să ne spui câte ceva despre fundalul tău genealogic

şi să obţii o analiză a datelor, parte a unui efort ştiinţific.

Ei bine, aceasta e o activitate non-profit, aşa că banii pe care-i strângem,

după ce acoperim costurile testelor şi producţiei truselor,

îi reinvestim în proiect.

Majoritatea banilor ajung în ceea ce noi numim fondul de moştenire.

Care e o entitate caritabilă, practic o entitate de finanţare

care dă bani grupurilor autohtone de peste tot în lume

pentru proiecte educaţionale şi culturale iniţiate de ei.

Aceste grupuri apelează la acest fond pentru diverse proiecte,

o să vă dau câteva exemple.

Cum stăm cu proiectul? Avem circa 25.000 de probe

colectate de la băştinaşi din întreaga lume.

Cel mai uimitor lucru a fost interesul din partea publicului.

210.000 de oameni au comandat truse de participare

de când am lansat proiectul acum doi ani,

ceea ce a dus la colectarea a circa 5 milioane de dolari,

majoritatea cărora, cel puţin jumătate, a ajuns înapoi la fondul de moştenire.

Tocmai am acordat primele finanţări de moştenire care se ridică la circa 500.000 de dolari.

Proiecte din întreaga lume pentru documentarea poeziei în Sierra Leone,

păstrarea tiparelor de ţesut tradiţionale în Gaza,

revitalizarea limbii în Tajikistan et cetera, et cetera.

Aşadar proiectul merge foarte foarte bine

şi vă îndemn să vizitaţi situl nostru de web şi să urmăriţi acest proiect.

Vă mulţumesc foarte mult.

(Aplauze)